[Marti, 30 11 2010, 15:04]
Contrar titlului, Budapest Bar nu e un altfel de Buddha Bar. E muzica tiganeasca de cafenea. Sau un fel de lounge ticsit cu vioara, tambal, pian, chitara si tobe. In cazul in care cuvinte ca inovatie sau melanj n-ar fi atat de uzitate, m-as risca sa incadrez acest produs in asa ceva. O descriere si mai precisa ar fi aceea conform careia acest dublu – disc isi propune sa unifice vechiul cu noul, sa prezinte intr-o maniera alternativa slagare si compozitii vechi. Iar rezultatul e in mare parte stralucitor, desi se regasesc si momente mai putin inspirate. Indubitabil ceea ce rasuna din boxe e o chestie interesanta, care merita ascultata cel putin o data.
Detalii»
[Luni, 29 11 2010, 21:07]
E greu de gasit un motiv pentru care acest disc ar trebui sa isi gaseasca locul in colectia unui meloman. Pe de o parte, piesele de Craciun sunt exact asa cum avem ocazia sa ascultam in cele 4500 de celelalte discuri cu aceeasi tematica din acest an. Selectiile din zona „pop“ sunt cat se poate de penibile, deci care ar fi motivul? Bine, Susan Boyle e un produs prefabricat care spre deosebire de altii are voce, dar ne-am manifestat pe deplin recunostinta pentru talentul ei la primul ei disc, deci acum e cazul sa zicem pas.
Detalii»
[Miercuri, 24 11 2010, 20:08]
Sa scoti un album de colaborari cu nimeni alta decat Norah Jones, e o treaba de marketing interesanta. Partial pentru ca marea majoritate a acestor piese au fost incluse pe albumele altor artisti, ceea ce inseamna automat ca ai de partea ta toti musterii care o adora pe Norah Jones. Un alt aspect demn de luat in considerare e perioada in care a aparut acest disc: da, verificati-va calendarul, se apropie perioada aia in care in mall-uri ninge artificial si dragostea pluteste in aer. Si ce poate fi mai frumos decat sa-ti deschizi cadourile de Craciun pe o muzica linistita, cu o voce misto si invitati unu s-unu? Bingo! E un disc de Craciun chiar daca nu are colinde. Si nici macar nu se pomeneste de Xmas.
Detalii»
[Marti, 23 11 2010, 22:29]
Shakira face parte din acea gasca de nume care se afla pe buzele tuturor si are parte de un public fifty – fifty. Jumate o blameaza ca fiind comerciala (iar jumate din aceasta jumate n-au ascultat nicio piesa a ei cap – coada), iar ceilalti o idolatrizeaza si nu admit nici cea mai mare critica vizavi de febletea lor. A arbitra un eventual “meci” intre cele doua tabere e sinucidere curata. Pe scurt, daca ati dansat vreodata pe vreo piesa de-a ei fara a consuma tone de alcool, exista posibilitatea ca acest disc sa va pice cu tronc. E latino usurel, are bucatele de merengue s-alte cele, bunicel pentru cursuri de dansuri de societate s.a.m.d. In schimb daca n-ati simtit imboldul de a va misca diverse parti ale corpului pe aceasta muzica, nu va panicati, nu sunteti nici singurii si nu pierdeti o chestie esentiala.
Detalii»
[Luni, 22 11 2010, 21:19]
Marturisesc, Take That n-au ocupat un loc prea special niciodata in preferintele mele. Fiindca cosurile specifice adolescentei mi-au disparut demult, n-am prea gustat eterna lamentare despre iubire etalata in baladele baietilor care subliniau de prea multe ori ca s-au intors pe bune. e clar pentru oricine faptul ca Take That nu mai suna a…Take That. Baladele siropoase au fost taiate aproape complet de pe lista track-urilor acestui disc si sentimentul acela de “love is in the air” nu mai e atat de pregnant. Pe scurt, cu mici exceptii, noile piese Take That nu sunt atat de gretoase precum s-ar fi asteptat unii (ok, ma numar si eu in categoria asta!). Pentru a fi onesti pana la capat, aceasta constatare nu inseamna ca muzica TT isi gaseste locul in sufletelul cu preferinte a oricarui meloman care stie ca dictionarul incepe cu Abba si se termina cu ZZ Top.
Detalii»
[Duminica, 21 11 2010, 21:22]
Se stie, Brian Eno e omul care in 1978 a inventat termenul de ambiental cu discul sau Ambient 1: Music for Airports. Carevasazica, vorba celor de la Radiohead, No Surprises, avem de-a face parte cu un muzician din categoria aceea de la care stii exact la ce sa te astepti. Desi in ultimii ani muzica ambient e exploatata in fel si chip, ceea ce realizeaza britanicul e mult diferit, in primul rand datorita conceptiei. Asadar Small craft on a milk sea nu straluceste in termeni de inovatie, dar acest fapt nu-I stirbeste cu nimic din frumusetea pe care o emana atunci cand este ascultat. Daca pe ultimele doua materiale ale muzicianului (Another day on earth si Everything that happens will happen today), Brian Eno a cochetat cu “melodia“, de aceasta data cei ce il pretuiesc pentru “ambient” vor avea toate motivele sa fie incantati.
Detalii»
[Joi, 18 11 2010, 15:14]
Oamenii care se asteapta ca texanul Lance Lopez sa reinventeze funky blues-ul, ar trebui sa stea la distanta de acest disc. Daca lumea ar astepta numai CD-uri care sa aduca ceva complet nou in muzica, multi artisti ar ramane neascultati. Cati oameni reusesc sa aduca ceva cu adevarat proaspat in stilul in care activeaza? Pe de alta parte, faptul ca Lance Lopez nu reinventeaza blues-ul n-ar trebui sa fie o problema pentru nimeni, muzica sa ramane mai mult decat adorabila pentru aceia care servesc pe paine Stevie Ray Vaughan sau Jimi Hendrix. Desi a fost criticat de multe ori in trecut pentru faptul ca sound-ul sau suna “prea a Hendrix”, Lance Lopez este unanim recunoscut drept unul dintre cei mai talentati chitaristi de blues ai vremurilor noastre.
Detalii»
[Marti, 09 11 2010, 14:13]
Discul de fata este unul de exceptie din mai multe motive. Primul ar fi acela ca duetul a interpretat pentru prima oara live cantece incluse in You and me both, cel de-al doilea (si ultimul) disc al formatiei. Nu mai putin interesant e faptul ca spre deosebire de multe alte trupe ale anilor 80, cei de la Yazoo n-au sarit prea usor in mania “comeback”-urilor doar de dragul banilor, cele cateva concerte sustinute in 2008 venind la nu mai putin de 25 de ani dupa destramarea trupei. Un alt motiv pentru care acest dublu disc merita sa fie pus in rama de catre orice depesist sau amator de synth – pop este acela ca pe parcursul pieselor Alison Moyet se arata extrem de surprinsa de reactia calduroasa a publicului. Fiecare secunda iti da impresia ca Alison e pur si simplu incantata de ceea ce se intampla pe scena. Nu e un comeback din acela din categoria “lets do it for the money”, e o reuniune in care se simte ca s-a pus mult suflet, iar rezultatul este unul pe masura.
Detalii»
[Luni, 08 11 2010, 21:00]
Atunci cand creatia unui artist este destul de greu de incadrat intr-un gen anume, „specialistii“ se intrec in a descoperi genuri numai de ei stiute, care dincolo de stupizenia unor particule alaturate alandala nu reusesc sa transmita nici o informatie ascultatorului. Cei de la Ghostland Observatory fac parte cu siguranta din categoria „greu de definit“, fiind practic o imbarligatura adesea ciudata intre sound-ul emanat de suntetizatoarele analogice si nebunia rock-ului psyhadelic. Chiar daca albumul de fata este listat printre pozitiile fruntase ale clasamentului celor mai bune albume dance din Statele Unite ale Americii, ar fi o greseala de neiertat sa comparam muzica aceasta cu sound-urile unor David Guetta sau Swedish House Mafia. E unul din cele mai intrigante discuri care mi-a fost dat sa ascult in ultima vreme. E pe alocuri Sonic Youth, in altele Chemical Brothers dar nu-i lipseste nici doza de nebunie practicata mai demultisor de Daft Punk.
Detalii»
