Se aduna in fiecare sambata dupa-amiaza, la ora patru, in fata stadionului Dan Paltinisanu. Discuta ce mai e nou pe piata, cum si-au modificat masina, cat i-a costat, cum fac rost de mai multi cai putere.
Acestia sunt impatimiti ai Daciilor Logan. Dupa o ora in care fac schimb de pareri, pleaca spre Sannicolau Mare unde-i cea mai apropiata pista de carting, sa se intreaca. ,,E nasol ca trebuie sa mergem 60 de kilometri, n- avem pista la Timisoara. Sa ne faca Emil Cristescu o pista aici !”, a spus unul razand. Au tricouri, sepci, sticle, suporti de numar, toate cu marca Logan pe ele. Se intalnesc, de multe ori, cu membrii fan clubului din Arad.
,,Mergem la ei, vin si ei la noi…Vorbind pe forum ne-am facut si prieteni”; a spus Cristi Plaucia. La Sannicolau Mare, pista e destul de mica si nu pot apasa prea tare pe acceleratie. Dupa o ora si jumatate se intorc inapoi. La ora zece seara este o alta intalnire, tot in fata stadionului.
De aceasta data, participa mai multi impatimiti ai bolizilor, nu doar posesorii de Logan. Motivul acestor intalniri? Pentru unii, participarea la raliuri. Pentru altii, distractia. Desi vin cu prietenele, la volan se pun doar barbatii: ,,Femei care conduc Loganul nu sunt. Conduc doar contul in banca si pe noi”, a afirmat unul dintre ei.