Cladirea in care functioneaza Fundatia Timisoara ‘89, pe strada Splaiul N. Titulescu numarul 2, este revendicata de urmasi ai proprietarilor din vremurile de la inceputul comunismului.
Proprietari care au primit despagubiri si de la statul roman, si de la cel german acum 30 de ani, cand si-au parasit casa. Cinci zile pe saptamana, in jurul orei 13, la sediul Fundatiei 89 iau pranzul intre 20 si 60 de oameni fara adapost, copii ai strazii si batrani abandonati. Ei primesc de aici imbracaminte, incaltaminte, mobilier si hrana rece.
Fundatia condusa de Petre Ilies are un personal format din doi psihologi, un asistent social, un consilier de reintegrare sociala si un consilier cultural. Cei de aici investit in ridicarea unui centru pentru copii din familii defavorizate in satul Comeat, comuna Bogda. Planuiesc o colaborare cu Politia Comunitara pentru a realiza patrule de urgente sociale formate din psihologi si asistenti sociali care vor cutreiera orasul si se vor implica in ajutorarea persoanelor fara adapost.
,,In final vom ajunge sa fim nevoiti sa luam totul de la inceput si sa abandonam un imobil in care am functionat 18 ani si caruia i-am adus imbunatatiri in valoare de circa 600 de mii de euro” ne spune Vasile Solomon, consilierul de integrare sociala al Fundatiei Timisoara ‘89.