Trupa Smokie, care a vandut milioane de discuri in lumea intreaga si a lansat nemuritorul slagar Living next door to Alice, va sustine , pentru prima oara, un recital pentru timisoreni, in sala Olimpia.
Conform site-ului www.smokie.co.uk formatia va concerta in Timisoara pe data de 17 decembrie, dar conform site-ului www.bilete.ro - unde se vor putea comanda bilete dupa 1 octombrie - timisorenii ii vor putea vedea pe legendarii muzicieni in data de 22.
Formatia s-a infiintat in anul 1965 in Marea Britanie si a editat primul album zece ani mai tarziu, iar cel mai de succes single al lor a aparut in noiembrie 1976, faimosul Living next door to Alice. Piesele lor au ocupat pozitii fruntase in topurile din intreaga lume.
Solistul trupei, Chris Norman (care a cantat in fata timisorenilor in Piata Operei, de Revelion), a parasit grupul in 1986, concentrandu-se asupra unei cariere solo. Cel mai recent album editat de trupa care il are acum ca solist pe Mike Kraft a aparut acum doi ani sub numele de From the heart, discul cuprinzand in mare parte piese vechi dar si trei melodii noi.
Turneul din Romania al trupei Smokie se desfasoara alaturi de 101 Violins iar celelalte orase din tara noastra unde vor mai canta sunt Bucuresti, Iasi si Cluj.