Soferul de pe Ferrari mai are de asteptat o zi pana cand judecatorii de la Tribunal vor analiza recursul procurorilor, care au atacat decizia de eliberare a lui Cocoana pe cautiune. Asta pentru ca dosarul a ajuns abia azi masa magistratilor de la Tribunalul Timis.
Va reamintim, Adrian Iosif Cocoana a facut o noua cerere de eliberare pe cautiune. Aceasta s-a judecat ieri, iar magistratii de la Judecatoria Timisoara au decis ca poate fi eliberat cu suma de 5000 de lei drept cautiune. Imediat, procurorii au atacat hotararea cu recurs, iar aceasta urmeaza sa se judece la Tribunalul Timis. Toata lumea astepta ca acest lucru sa se intample astazi, dar dosarul n-a ajuns la timp la Tribunal. Asa ca maine va avea loc judecarea recursului.
De altfel, in scurt timp vor expira si cele 29 de zile de arest preventiv pe care le-a primit la ultima prelungire de mandat. Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara au finalizat deja rechizitoriul si au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Adrian Iosif Cocoana, pentru ucidere din culpa si parasirea locului accidentului, precum si pentru vatamare corporala. Primul termen in proces va fi luna viitoare.
In seara zilei de 19 august, Adrian Iosif Cocoana, aflat la volanul unui Ferrari, l-a accidentat mortal pe Lucian Reja, un tanar de 28 de ani, care se plimba pe trotuarul din dreptul viaductului de pe Calea Aradului. Apoi Cocoana a disparut de la locul accidentului si s-a prezentat la politie dupa 24 de ore motivand ca s-a speriat de multimea de trecatori furiosi.
Teribil accident cu Ferrari!
Soferul ucigas, de negasit
Soferul ucigas, asteptat sa se predea
Prietena soferului ucigas vrea sa vina la politie
Iosif Cocoana a condus Ferrari-ul ucigas
Soferul de pe Ferrari s-a prezentat la politie
Soferul de pe Ferrari a dat declaratii in timp ce prietenii victimei aprindeau lumanari la locul accidentului
Soferul de pe Ferrari ramane dupa gratii?
Cocoana l-a injurat pe avocatul Florin Kovacs
A urcat Cocoana baut la volan?
Avocatul Florin Kovacs vrea sa ajute familia indoliata
O luna de arest pentru Adrian Cocoana
Revolta si suferinta la locul tragediei, aseara
Lucian pleaca pe ultimul drum, Cocoana ramane dupa gratii
Lucian Reja a plecat la ingeri
Fara teribilisti in trafic!
Mama lui Lucian Reja nu va accepta nicio intelegere cu soferul de pe Ferrari
Cocoana a scapat mereu basma curata
Cocoana nu a vrut sa fie fotografiat
Cocoana a stat ascuns 24 de ore pentru ca...nu stia ce sa faca!?
Verdictul judecatorilor: Cocoana ramane dupa gratii
Cocoana in libertate?
Avocatii lui Cocoana intimideaza procurorii si trag de timp?
Soferul de pe Ferrari, aproape de libertate!