Interviu cu Gelu Voican Voiculescu

 - Cat de mult sau cat de putin stiati la Bucuresti, in decembrie ’89, despre cele ce se petreceau la Timisoara, despre ceea ce timisorenii sperau sa fie scanteia care sa aprinda toata tara?
- Am aflat informatii in limita celor care circulau prin viu grai. Dar intrucat in 12 decembrie 1989 veneam de la Baia Mare la Bucuresti, am vazut in gara garnituri cu oameni imbracati in uniforme de garzi patriotice si cu ciomege de lemn. Ulterior am auzit versiuni contradictorii; fie ca, ajunsi la Timisoara, au fraternizat cu demonstrantii, cum s-a intamplat cu cei de la Craiova, fie ca nici n-au mai ajuns la Timisoara. N-am avut cum sa verific, dar de vazut i-am vazut. Revenind la Bucuresti mi-am dat seama de gravitatea evenimentelor tocmai prin prisma pregatirilor de represalii. Sigur ca pana in 21 decembrie am mai aflat franturi de adevaruri. Poate am ascultat si Europa libera - faceam asta, in masura posibilitatilor -, poate am mai aflat si din alte surse. Dar in mare stiam ca la Timisoara a inceput o insurectie serioasa, chiar daca nu aveam detalii, cum ar fi, spre exemplu, ca la 20 decembrie puterea de atunci pierduse controlul. Ca primul ministru Dascalescu fusese la Timisoara aflasem. Cine si cum a condus acolo tratativele - nu. Declansarea revolutiei din 1989 incepe cu Timisoara, prefigurata de tentativa de la Iasi, care insa a ajuns sa fie cunoscuta mult mai tarziu. Practic, abia dupa 22 decembrie 1989, cand informatiile au inceput sa circule mai lesne, putem vorbi despre posibilitatea de a sti cu adevarat ceva. in orice caz, am considerat ca Timisoara marcheaza inceputul sfarsitului.

- Practic, din 22decembrie intreaga tara a participat, cel putin prin intermediul televizorului, la schimbare, vazand fuga lui Ceausescu in direct. Rand pe rand, chiar si in orase in care nimeni nu indraznise sa protesteze puterea locala a fost demolata prin energie populara. Au fost cateva zile de haos, marcate de atacuri teroriste. Se tragea, nu se stia cine o face, cine dirijeaza. intelegem corect ca ati apreciat fluxul evenimentelor drept unul care putea fi stopat doar prin executarea Ceausestilor?
- Da. Chiar cu aceasta argumentare am pledat si am castigat, pentru ca, din seara de 25 decembrie 1989, cand s-a dat comunicatul despre proces si s-a difuzat la televiziune un fragment din filmare, focul a incetat simtitor, ramanand doar cu caracter sporadic, pentru a inceta cu totul la 28 decembrie. Atunci expira si ultimatumul pe care l-am scris si l-am citit atat la radio, cat si la televiziune, prin care anuntam ca oricine va fi prins tragand asupra populatiei va fi executat pe loc, cu o judecata sumara. Am dat atunci, ca termen limita de predare a armelor, 28 decembrie, ora 17. Nu s-a predat nimeni, dar dupa acea data s-au mai inregistrat doar focuri razlete si dupa 1 ianuarie 1990 focul a incetat definitiv. Asa ca, din acest punct de vedere, ratiunea procesului a fost demonstrata. Vestea mortii celor doi a facut inutila forma de reactie diversionista pe care n-o puteam explica bine nici atunci si a carei origine, eventual  multipla, n-o cunoastem nici acum.

Spun asta pentru ca noi am perceput unitar actiunea teroristilor si n-am utilizat alt termen, desi in realitate e posibil sa fi fost actiuni disparate, initiate de actori care n-aveau legatura intre ei. Nu exclud ca anumiti straini, in special din tarile arabe,  care faceau instructie in Romania, sa fi intrat in actiune. Foarte putin, dar nu este exclus ca elemente razlete ale Securitatii care n-au cunoscut sau n-au respectat ordinele generalului Vlad (care ceruse inca din 18 decembrie sa se sigileze armamentul si sa se adopte o atitudine pasiva fata de demonstranti) de a se abtine de la orice fel de interventie si reprimare. Mai sunt si alte ipoteze, credibile, dar greu de verificat. Securitatea pretinde ca au fost trupe specializate ale armatei, respectiv Batalionul 404 cercetare indepartata, oamenii de comando, rangers-ii Romaniei, cu un personaj emblematic precum Tutulescu. La fel si parasutistii, care au fost chemati chiar impotriva armatei si impotriva noii puteri. S-a vazut insa ca acestia au avut o eficacitate diminuata, pentru ca interventia lor era numai de a crea o impresie de pericol, ca armata sa poata aparea in postura de salvator al noii puteri, dupa ce, pana in decembrie 1989, tot armata fusese aceea care s-a implicat activ si cu rezultate in represiunea revolutiei care incepuse. Asta contrar vocatiei unei armate, stiut fiind ca o armata se lupta cu un inamic ce ataca tara, iar mentinerea ordinii constitutionale si a celei interne revine trupelor de securitate, de militie, de politie! N-ar fi insa primul caz in care armata este folosita in scopul represiunii, nici in istoria noastra, nici in a altora, mai ales ca ce s-a intamplat la Timisoara a fost prezentat armatei ca actiune diversionista, premergatoare unei invazii a trupelor Pactului de la Varsovia, dinspre Ungaria. Mai mult, probabil se stie si la Timisoara ca militarii din unitati au avut televizoarele si radiourile sigilate, telefoanele nu puteau fi folosite, totul  fiind sub strict control.

Militarilor, inclusiv ofiterilor de rang inferior li se inoculase ideea ca atacurile asupra unitatilor militare (care s-au produs si au dus la victime) aveau ca scop provocarea de dezordine si deschiderea posibilitatii ca trupele invadatoare sa avanseze nestingherit in Arad, Lugoj, Timisoara. Sub stare de razboi – codul „Radu cel frumos” nu e necunoscut acum romanilor, cu privire la ce s-a petrecut in 1989 – se intampla neintelegeri, confuzii, chiar si in proximitate. Versiunea armatei a fost ca teroristii proveneau din trupe ale Securitatii care n-au respectat consemnul si s-au dedat la actiuni de riposta. Mai e o a treia versiune, mai greu verificabila, dar cea mai plauzibila din punctul meu de vedere. Exista acea retea „R” pe care Ceausescu o infiintase dupa 1968 si careia i-a dat mare importanta mai ales dupa atentatul asupra lui Reagan, deturnand-o spre protectia familiei prezidentiale, a puterii centrale. Reteaua era formata din fosti ofiteri de Securitate sau de armata trecuti in rezerva, cu o conditie fizica, sportiva buna. Se spune ca de obicei erau inrolate si nevestele. Aceste formatiuni erau ultrasecrete. Aveau puncte in care se gaseau ascunse arme, alimente, ceea ce le permitea sa actioneze independent una de alta. in doctrina luptei intregului popor – pe care cei care au crescut sub regimul Ceausescu o cunosc ca fiind oficiala -, aceste elemente ar fi intrat in actiune daca teritoriul tarii ar fi fost ocupat.

Puteau fi avangarda unei rezistente generalizate, a unei lupte de guerila, de partizani, pentru care sa reprezinte scheletul de sustinere, armatura pe care sa se poata sprijini atragerea civililor. Dificultatea de a proba dimensiunile si specificul acestei retele „R” provine nu doar din felul in care s-au facut pregatirile si organizarea, ci si din faptul ca, pentru a se sustrage oricarui control financiar, aceste formatii se antrenau pe terenuri gestionate de gospodaria de partid, prin care se rulau si fondurile necesare dotarii, echiparii etc. Lucrurile acestea pot parea rocambolesti, fantasmagorice, dar intr-un sistem centralizat si ultratotalitar, ca cel al lui Ceausescu la care adaugam paranoia dictatorului, nu este exclus sa fi existat formatiuni de acest gen care sa fi actionat independent si fara cunostinta armatei sau Securitatii. Exact cand au vazut ca „Tovarasul” si „Tovarasa” sunt morti, au incetat orice fel de riposta si s-au simtit usurati.

- Cand ati plecat de la Bucuresti la Targoviste, sa organizati procesul lui Ceausescu si al sotiei sale, stiati deja verdictul care urma sa se dea? Va gandeati la executarea lor?
- Bineinteles. Ar fi o ipocrizie sa sustin altceva. Dar era un lucru subinteles. Pana atunci s-a pledat in ideea suprimarii celor doi, care erau prizonieri la Targoviste, lucru confirmat chiar de generalul Stanculescu. in momentul cand Ion Iliescu a respins ideea ca Ceausestii sa fie ucisi prin act revolutionar - asta, din motive umanitare, prin invocarea legalitatii si prin argumentul ca o grupare care vrea sa introduca democratia nu poate debuta cu o crima arbitrara -, s-a lansat ideea unui proces condus de un tribunal militar exceptional. Subliniez asta pentru ca un tribunal militar exceptional are toate prerogativele inscrise in decretul de infiintare al sau. Deci el poate sa judece in conditii cu adevarat exceptionale, intre care era prevazut si faptul ca sentinta este nerecurabila si executabila deindata. Asta inlatura obiectia ca Ceausestilor nu li s-au dat 10 zile in care sa reflecteze la recurs sau, in cazul de urgenta cum era atunci, sa fi avut un termen redus la jumatate, de 5 zile. Sub forma aceasta Ion Iliecu a acceptat, iar toti ceilalti erau convinsi ca, date fiind capetele de acuzare care intrau in discutie la proces, culminand cu faptul ca la Timisoara din ordinul lui Ceausescu au murit civili rapusi de glont, Nicolae Ceausescu nu putea avea alta soarta decat sa primeasca pedeapsa cu moartea. Sub aceasta forma era clar scopul procesului si rezultatul sau. Dar, atentie: completul de judecata facut in pripa, luat pe sus si dus la Targoviste habar n-a avut ce urmeaza sa judece. Membrii completului credeau ca vor judeca niste teroristi banali. La Targoviste au aflat ca inculpatii sunt sotii Ceausescu. Asa ca i-au judecat cum i-au judecat intr-o stare de frica, de iritare. Va inchipuiti ca erau si judecatori, dar erau si victime ale terorii de pana atunci. Faptul ca Ceausescu n-a vrut sa se ridice in picioare l-a iritat pe Gica Popa si l-a facut sa-si piarda neutralitatea pe care trebuie s-o afiseze un magistrat. Avocatii - la fel. Trebuiau sa apere si sa pledeze, dar au fost complet debordati de revolta si de furia care navalea peste ei, la amintirea celor traite. si atunci, singurul care a fost intr-un rol adecvat a fost procurorul Dan Voinea, care si-a exercitat vocatia de a acuza cu foarte multa convingere, asa cum prevedeau obligatiile rolului de procuror de sedinta.

- Cum de erati dumneavoastra, civil, intr-un complet de judecata militar?
- Ar fi bine sa precizez un lucru: noi n-am fost acolo in chip de judecatori. Instanta care l-a condamnat pe Ceausescu se compune din: Gica Popa - presedinte, colonelul Ion Nistor - al doilea magistrat  si, pentru ca asa erau obiceiurile in vigoare, s-au mai alaturat trei ofiteri din regimentul de la Targoviste ca asesori populari. Mai vorbim de cei doi avocati, de grefierul Jean Tanase si de procurorul-acuzator Dan Voinea.

- Si care era rolul dumneavoastra?
- Eram acolo in calitate de public, pe o banca laterala, impreuna cu Virgil Magureanu, Victor Atanasie Stanculescu, Trifan Matei, Giuca - aghiotantul sau si maiorul pe atunci Mugurel Florescu, ofiter de justitie militara. Noi nu am facut decat sa asistam la proces, care nu era unul public intrucat se judeca dupa regulile starii de necesitate. Revin la intrebarea dumneavoastra, privind anticiparea verdictului. Nimeni n-a dictat completului de judecata solutia. Se vede in filmarea care a fost difuzata de multe ori ca instanta se retrage pentru deliberare. Noi am ramas in sala si Mugurel Florescu e filmat in timp ce vorbeste cu Ceausescu. Conversatia este intrerupta cand instanta intra in sala si anunta verdictul: in unanimitate, moartea! Toti cei cinci au votat liber. Nici inainte, nici in timpul procesului nu le-a spus nimeni „aveti grija sa-i condamnati la moarte”. Dar capetele de acuzare erau atat de grave, incat nu exista o alta dozare a pedepsei. Mai mult, unui din avocati, Nicky Teodorescu, le ofera Ceausestilor sansa care ar fi creat o situatie cu totul ingrata, sa admita ca sunt bolnavi psihic. Ar fi trebuit sa fie examinati, expertizati. Asta ar fi aruncat in aer toata situatia. Trebuie sa intelegeti ca moartea lor era un deziderat national. si acum, dupa aproape 20 de ani, mai scrie pe pereti „moarte lui Ceausescu”. Toata populatia era atunci axata pe ideea asta. intr-un moment de efervescenta revolutionara ura atinge paroxismul si se exteriorizeaza prin asemenea deziderate. Noi am dat curs unei vointe generale. Apoi, in fiecare minut in Bucuresti, la Timisoara, puteau muri oameni rapusi de teroristi. incat sa mai adaugam o zi - cu cat s-ar fi lungit procesul - parea inimaginabil. Sigur ca procesul a fost expeditiv, de judecata sumara. Nu s-au facut administrari de probe si audieri de martori, cum se obisnuieste, dar juristi de marca precum Anagnoste si Nicolae Bogdanescu, cum care am si facut o emisiune pe aceasta tema, au apreciat ca, in mare, s-au respectat garantiile procesuale.

- Chiar daca avocatul care trebuia sa-l apere pe Ceausescu s-a transformat in acuzator?
- Chiar si asa. Oricum nu a contat decat la nivelul impresiei, al imaginii. Orice proces politic este discutabil, si istoria e plina de asemenea cazuri. Sa luam, de pilda, cazul Mariei Antoaneta. Ea putea fi omorata pur si simplu. Totusi revolutionarii francezi au tinut sa o judece si au facut-o lamentabil din punctul de vedere al dreptului. Nu mai vorbim de alte asemenea procese sau de sfarsitul lamentabil al altor dictatori, gen Mussolini, care nici n-a aut parte de judecata, ci a fost executat intr-o maniera inumana, daca privim cu ochi neutri si din linistea imprejurarilor actuale. Sau uitati-va la cazul maresalului Petain. Este vorba despre judecata invingatorilor. Revenind la ce m-ati intrebat, vreau sa spun ca nu ne-am comportat cinic, simuland procesul. L-am dus pana la capat dupa toate regulile de care v-am vorbit.

- Ulterior s-a spus ca Ceusestii au fost condamnati pentru 60 000 de victime.
- Vreau sa precizez cum s-a ajuns la aceasta cifra. In ea intrau 4 000-4 500 de victime de la Timisoara, cat stiam noi de la jurnalistii iugoslavi, prin radiourile straine ca s-au produs in Revolutie, si 60 000 de victime facute prin conditiile de viata in deceniul premergator. Daca va intoarceti la Codul penal, in art. 357 aliniatul C se facea exact definitia genocidului prin conditii de hrana, asistenta medicala etc. Or am apreciat, bine sau rau, ca in zece ani de zile, prin lipsa hranei, prin frigul de maternitati, prin lipsa de medicamente s-a adus un atentat la fiinta biologica a neamului romanesc si s-au produs atatea victime. Revenind la Bucuresti, am aratat caseta cu procesul membrilor conducerii Frontului Salvarii Nationale. Silviu Brucan a aflat asa cifra de victime pronuntata si, rotunjind, a comunicat ziaristilor ca se vorbeste de 60 000. S-a inteles prin aceasta ca era vorba de victime din timpul revolutiei, or nici cu bomba nu s-ar fi putut produce atatea! in fervoarea aceea insa orice parea credibil.

Interviu realizat de Mariana Cernicova

Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro