La 19 ani de la adoptarea Proclamatiei de la Timisoara cateva zeci de tineri, majoritatea dintre ei nefiind nascuti la acea vreme, s-au adunat pentru a readuce in atentia opiniei publice Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Mitingul lor a coincis cu festivitatea de decernare a premiilor ,,Societatii Timisoara'', eveniment ce a avut loc la Casa Adam Muller Guttenbrunn.
Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, le-a inmanat laureatilor premiile pe anul 2008. Singurul care nu a raspuns invitatiei, a fost Dan Voiculescu premiat la categoria ,,Secera si Ciocanul''. Dealtfel, spune Mihalcea, nimeni nu a venit vreodata sa isi ridice acest premiu. Premiul ,,speranta'' a fost dat lui Vasile Paraschiv, un disident anticomunist, premiul ,,Ion Monoran'' i-a revenit lui Teodor Maries, presedintele ascoiatiei 21 decembrie 1989. Acesta le-a aratat celor prezenti, copii dupa un document datat din 25 decembrie 1989 care Maries sustin ca a fost semnat de Ion Iliescu in numele FSN. In document se arata ca ,,toti activistii de partid raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a armatei.'' In documentul prezentat de Maries se mai arata ca ,,activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda''. 
Presedintele ascoiatiei a declarat ca a intrat in posesia acestui document in urma cu doua luni, insa l-a pastrat pentru a-l face public la Timisoara. Acesta a lansat acuzatii dure la adresa fostului presedinte Ion Iliescu pe care l-a numit ,,criminal''. La un moment dat la casa AMG si-au facut aparitia 30 de tineri de la grupul Noii Golani care au declarat prin purtatorul lor de cuvant, Camelia Valuch, ca sustine punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara.
,,Desi suntem tineri, nu am prins acele vremuri, suntem documentati'', a previzat Camelia Valuch. Dupa ce au plecat de la casa AMG, Noii Golani au impartit fluturasi trecatorilor cu punctul 8 si au afisat in fata Operei un banner urias pe care scria: ,,Aplicati punctul 8 pentru o clasa politica mai buna'', iar cei din grupul Noii Golani au fost invitati sa scrie impresii pe banner cu graffiti. Acestia au scris ,,Iliescu la Jilava'', ,,Libertate, dreptate'', ,,Am fost aici in '89 si sunt si acum'', ,,Fara gunoaie'', ,,Moarte comunistilor''. 
Participantii la miting au fost escortati de Politie, Jandarmerie si Politia Comunitara, insa nu au fost incidente. Intre timp, Societatea Timisoara a continuat acordarea premiilor si dezbaterea Legii Lustratiei. Premiul ,,Alexandra Indries'' i-a fost oferit de catre Oscar Berger lui Andrei Oisteanu. De asemenea, cunoscutul muzician Ilie Stepan, a devenit membru de onoare al Societatii Timisoara, iar William Totok a primit premiul ,,punctul 12 al Proclamatiei de la Timisoara''. Aceste premii ale Societatii Timisoara se acorda din anul 1992.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro