Un adevarat blestem s-a abatut asupra unei familii din Dragsina. Dupa ce casa le-a fost luata de ape la inundatiile din 2005, acum locuinta cea noua ridicata prin ANL s-a facut scrum in urma unui incendiu extrem de violent. 7 suflete au ramas sub cerul liber - parintii si 5 copii.
Focul a cuprins mai intai un depozit de furaje, aflat in imediata vecinatate a casei. Acestea au ars rapid, iar flacarile s-au extins imediat la o anexa a locuintei si apoi la casa. Totul s-a petrecut foarte repede, astfel ca cei 5 copii si parintii lor n-au mai apucat sa salveze absolut nimic. Au iesit in curte doar cu hainele de pe ei. Chemati de urgenta pompierii s-au luptat aproape o ora cu focul, pana cand masinile de interventie au ramas fara apa si au fost nevoiti sa le duca pe rand la realimentare.
Incendiul foarte violent n-a putut fi stapanit. A transformat totul in cenusa, sub privirile uluite ale proprietarilor innebuniti de gandul ca vor ramane fara un acoperis deasupra capului. Oamenii sunt ingroziti pentru ca au 5 copii mici care trebuie sa mearga la scoala. Spun ca la mijloc este un blestem. In primavara lui 2005 cand inundatiile s-au abatut si asupra localitatii Dragsina, casa lor a fost facuta una cu pamantul. Atunci, insa, dupa o lunga asteptare, prin programul ANL le-a fost ridicata alta noua. In aceasta seara au vazut-o insa cum se transforma in scrum. Satenii cred, insa, ca totul este doar o razbunare si ca cineva le-a dat foc la furaje. Acestia povestesc ca nu demult cainele familiei napastuite ar fi muscat o femeie din vecini care a promis sa isi faca dreptate. Localnicii cred ca aceasta le-ar fi pus foc ca sa-i sperie. Nimeni insa nu a vazut nimic suspect in preajma casei arse in cursul serii. Politistii si pompierii vor deschide o ancheta si vor incerca sa afle cu exactitate ce s-a intamplat. Cei 5 copii si parintii lor vor ajunge sa doarma pe la rude pana cand isi vor ridica o alta locuinta.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro