Studenta cautata de politia din toata Romania, fiind principala suspecta in cazul crimei de la Medicina care a zguduit ieri Timisoara, a aparut in aceasta dimineata.
Fata, in varsta de 20 de ani, s-a predat postului de politie din Complexul Studentesc din Timisoara.
Politistii si procurorii o vor audia in orele urmatoare si vom afla cum anume a fost ucis Trifu Shrott, barbatul de 65 de ani gasit taiat in bucati si pus intr-o valiza in propria-i masina, ieri dimineata in fata caminului de la Medicina.
De asemenea, oamenii legii vor lamuri si mobilul care a stat la baza acestei crime sangeroase si vor vedea daca declaratiile studentei confirma sau infirma cele sustinute de Raul Sergiu Florea, prietenul si complicele tinerei care, potrivit unor surse din randul anchetatorilor, sustinea ieri ca fata ar fi fost cea care l-a omorat pe batran pentru ca acesta nu i-ar fi platit o partida de amor.
Carmen Bejan le-a povestit politistilor ca de ieri dimineata se plimba prin parcuri. De altfel, toata noaptea trecuta si-a petrecut-o pe aleile mai ferite din parcurile Timisoarei. N-a vrut sa povesteasca amanunte despre crima. Era lihnita de foame, iar oamenii legii i-au dat sa manance. Apoi, insotita de mascati, Carmen Bejan a fost dusa la Parchet unde procurorii au inceput audierile.
Studenta este acuzata de omor deosebit de grav.
Vom reveni cu amanunte si imagini in exclusivitate cu Carmen Bejan retinuta de politisti.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro