Bolnavii de cancer, din judetul cel mai lovit de aceasta crunta maladie, au o noua sansa la viata. Pentru ei s-a ridicat un spital nou-nout. Doctorul Serban Negru s-a luptat patru ani pentru ca bolnavii care sufera de cancer sa poata fi tratati in conditii decente, intr-un centru specializat, si nu pe holurile spitalelor asa cum se mai intampla in Timisoara.
Ideea lui a prins viata in anul 2006, cand a primit sponsorizari din partea Asociatiei Femeilor Antreprenor Timis, care a donat doi ani la rand banii stransi in urma Balului Sperantei. Apoi constructia primului centru de oncologie din Timisoara a stagnat din cauza lipsei de fonduri, pana cand firma Avon a donat 138 000 de euro, aproape jumatate din banii necesari, pentru ca lucrarea sa fie finalizata. Astazi spitalul este gata si a fost inaugurat in prezenta sponsorilor si a autoritatilor locale.
„Spitalul are aproape o mie de metri patrati, trei nivele si 32 de paturi. 14 dintre acestea sunt in regim stationar, iar 18 in regim de ambulatoriu, unde pacientii vin, isi fac tratamentul si apoi pleaca. Speram ca de la anul viitor vom intra in relatie cu CJAS Timis si atunci vom avea toate conditiile pentru a oferi servicii gratuite bolnavilor”, a spus medicul Serban Negru, directorul Asociatiei Oncohelp, de care apartine Centrul de Oncologie Oncohelp de pe strada Cprian Porumbescu nr. 59. _b.jpg)
La nivel judetean sunt descoperite 2 000 – 2 500 de cazuri noi in fiecare an. Peste 300 000 de euro a costat toata investitia, saloanele au doua sau trei paturi noi si moderne, grup sanitar si televizor, lucrarile au durat mai bine de trei ani. Conducerea unitatii sanitare si-a propus sa ofere servicii gratuite pentru 900 de pacienti anual si sa realizeze 4 600 de tratamente, atat cu citostatice cat si paliative pentru bolnavii de cancer din judet. Firma de cosmetice care si-a adus o contributie importanta va dona si cateva desene, realizate de catre timisoreni, pentru a fi agatate pe holurile clinicii. Astfel in Piata Operei este amplasat un cort, unde cei interesati pot desena si lasa mesajele care vor decora peretii clinicii, este vorba despre tablouri realizate in culoarea roz, in semn de solidaritate.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro