Prelevarea de organe, la mana unei legi

Marti, 26 01 2010, 15:28

Ar putea fi salvate mai multe vieti daca am adoptat modelul UE

Înscrie în Delicious Înscrie în Facebook Înscrie în Myspace Înscrie în Technorati Înscrie în Google Înscrie în Twitter Trimite articolul prin Yahoo Messenger   | Arhiva   | Print   | Trimite unui prieten

Nu se mai aude nimic de modificare Legii Transplantului. De ani de zile medicii se straduiesc sa o modifice, dar nu reusesc. Modificarea principala se refera la prelevarea de organe de la pacienti aflati in moarte cerebrala.

transplant_organe_1In acest moment pentru ca un astfel de pacient sa devina donator este nevoie de acordul familie, iar medicii vor ca si in tara noastra sa fie ca in alte tari ale Uniunii Europene, unde daca in timpul vietii nu ai declarat in scris ca nu vrei ca in caz de moarte cerebrala  sa devi donator de organe, persoanei respective i se preleveaza organele fara acordul familiei.

„Nu s-a schimbat nimic in lege, s-a oprit totul. Au fost numeroase discutii la un moment dat, dar acum stagneaza”, ne-a spus Dan Ilincariu, coordonator transplant Timisoara, din cadrul Spitalului Judetean. Potrivit Legii transplantului aflata in vigoare, nu se pot preleva organe de la un pacient aflat in moarte cerebrala fara acordul familiei. Cu ajutorul modificarii nu se vor putea preleva organe decat daca exista un dezacord in acest sens, scris de pacientul aflat in moarte cerebrala, in timpul vietii.  in rest, despre modificare medicii spun ca este cea mai moderna, completa si sigura in privinta definitiei pe care o da mortii cerebrale, in sensul ca nu exista riscul de a lua organe de la un pacient care are sanse sa revina la viata. Pana cand legea va fi modificata, cei care se ocupa de astfel de cazuri au o misiune foarte grea, trebuie sa convinga familia si asa aflata intr-o situatie disperata. in acest an la Timisoara a fost realizata o prelevare de organe.

Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro

Citit de 885 ori |
Arhiva Arhiva |
Print Print |
Sus Sus

Scrie parerea ta!








Security code de pe imagine

Lungimea comentariu: (min:10, max:1512 caractere!)
căutare personalizată