Sustinere totala pentru Victor Ponta! Asa cum a mai anuntat, organizatia PSD Timisoara si-a reafirmat astazi sprijinul pentru tanarul social-democrat care s-alansat in cursa pentru sefia partidului.
Liderul PSD Timisoara, Sorin Grindeanu, ii cere public lui Mircea Geoana sa renunte si sa se retraga.
"Fac apel la Mircea Geoana sa urmeze exemplul lui Adrian Nastase, sa se retraga din competitie si sa vina alturi de proiectul Ponta!", a declarat astazi liderul PSD Timisoara Sorin Grindeanu. "Mircea Geoana, prin retragerea sa, ar aduce ce e nevoie in PSD, si anume unitate si echilibru. Acum, baza partidului doreste o schimbare, iar presedintele Mircea Geoana nu cred ca este rupt de realitate si nu isi da seama ca proiectul de viitor este Victor Ponta", a adaugat Grindeanu.
"Mircea Geoana are in minus fata de Ponta niste alegeri pierdute si alaturarea de imagine a lui Vanghelie, care i-a daunat si in continuare ii dauneaza", a mai spus liderul PSD Timisoara.
Sorin Grindeanu a precizat ca a discutat cu aproape toti delegatii care vor merge la Congresul din 20 februarie de la Bucuresti si ca majoritatea i-ar fi spus ca il sustin pe Ponta. Liderul PSD a adaugat ca saptamana trecuta a avut o consultare la nivelul organizatiei Timisoara si din 115 persoane, 57 au spus ca il sustin pe Victor Ponta, 41 pe Nastase, 13 pe Geoana, 3 pe Diaconescu si 1 pe Dan Nica.
"Eu cred ca filiala judeteana, in proportie de 90 la suta il va sustine tot pe Ponta", si-a exprimat increderea Sorin Grindeanu.
In ceea ce-l priveste pe presedintele PSD Timis, Ilie Sarbu, Grindeanu a precizat ca acesta "va spune el la momentul oportun pentru cine opteaza".
Mentionam ca la conferinta judeteana a PSD Timis de saptamana trecuta, Ilie Sarbu a declarat ca nu le-a sugerat nimic delegatilor si ca i-a indemnat sa voteze cu cine vor.
UPDATE ora 15.30: Ilie Sarbu, presedintele PSD Timis: "In conditiile in care candideaza Victor Ponta, trebuie sa ma retrag din echipa lui Geoana"
Presedintele PSD Timis, Ilie Sarbu, a declarat astazi ca se va retrage din "echipa lui Mircea Geoana" si ca il va sustine in continuare la presedintia partidului pe ginerele sau, Victor Ponta, insa nu va face parte din echipa acestuia.
"In momentul in care in cursa aceasta s-a inscris si Victor Ponta este firesc sa plec din echipa lui Mircea Geoana si sa ma alatur lui Ponta, dar nu pe lista echipei de conducere. Deci nu voi candida pentru o functie de vicepresedinte sau asa ceva", a spus Sarbu.
Mai mult, liderul PSD Timis a afirmat ca nu va mai candida la un nou mandat la conducerea organizatiei judetene.
Intrebat de ce a luat decizia sa renunte si la candidatura pentru organizatia judeteana, Ilie Sarbu a spus ca "nu vreau sa fie vreo discutie ca lucrurile se fac in familie, sa nu fie un prilej de discutii, sa nu fie probleme. Asa ca, am decis sa trec in plan secund. Voi renunta la toate functiile, dar voi ramane membru de partid", a adaugat Ilie Sarbu
" Daca Victor Ponta va castiga, este timpul si in Timis pentru o echipa noua", a mai spus Sarbu.
El a afirmat ca a luat decizia de a-l sustine pe Victor Ponta desi nu are nimic sa ii reproseze lui Mircea Geoana. "Personal, nu am nimic sa ii reprosez lui Mircea Geoana. El a castigat alegerile in Romania, dar a pierdut din cauza voturilor in strainatate, fraudulos sau nu, asta e. Dar Victor Ponta nu are nimic in minus fata de altii din partid. E spontan, nu se pierde. si, bineinteles, cadidatura sa a adus si complicatii in familie", a spus Sarbu.
Ilie Sarbu a devenit socrul lui Victor Ponta in iunie 2007, dupa ce acesta din urma s-a casatorit cu Daciana Sarbu.
UPDATE - Geoana: a inceput jocul de glezne. Organizatia PSD Timisoara e in campanie pentru Ponta
Mircea Geoana raspunde PSD Timisoara care i-a cerut retragerea din cursa. "A inceput jocul de glezne. Cei de la Timisoara sunt in campanie pentru Ponta. Am mai spus-o. Cati vorbeau frumos de mine in campanie si acum si-au schimbat opinia este o alta conversatie", a spus Mircea Geoana la Pitesti.
In legatura cu decizia lui Ion Iliescu de a se retrage din toate functiile detinute in partid, Geoana a declarat ca este "o pierdere pentru partid". "Domnul Iliescu e domnul Iliescu. Este fost sef de stat, e fostul nostru sef de partid, fondatorul nostru si intotdeauna va fi respectat si influent", a spus Geoana.
In ceea ce priveste decizia lui Adrian Nastase de a se retrage din cursa pentru sefia partidului, Geoana considera ca "este o decizie suverana". "E o decizie suverana, ca si intrarea domnului Ponta. E o decizie suverana, la fel si in cazul lui Diaconescu. Suntem un partid democratic si e o competitie normala" a precizat liderul PSD.
Geoana a mai spus, la conferinta judeteana a PSD Arges, ca a facut eforturi, in ultimii ani sa tina oamenii din partid uniti si ca nu crede ca exista riscul ca partidul sa se fractureze. "Va dau cuvantul meu de om ca nu a fost usor, sa-i tinem pe toti impreuna, sa las de la mine, sa primesc etichete, sa fiu tratat in toate felurile si de dorinta de unitate a partidului, la care tin si voi tine cite zile voi face politica, unitatea acestui partid este sfanta, dincolo de persoana mea si dincolo de functia pe care o am in partid. Niciodata, in nici un fel, prin nici o actiune nu voi face ca acest partid sa se fractureze. Partidul s-a rupt in '92 si in '97. in 2005, nu s-a rupt partidul pentru ca si eu si domnul Iliescu am avut intelepciunea sa intelegem ca acest partid este mai important decat propriile noastre orgolii", a mai spus Geoana.
"Conditiile ca un partid mare ca al nostru sa se sparga sunt doua. Un mare lider, cunoscut in plan national, care are tractiune electorala, sa doreasca sa creeze un alt partid politic. Suntem eu, Mircea Geoana, domnul Iliescu si Adrian Nastase, cu tot respectul pentru ceilalti, trei personalitati mari ale partidului, dispusi sa facem asa ceva?! Sub nici o forma", a mai afirmat Geoana.
Mircea Geoana le-a promis social-democratilor argeseni ca vor avea doi reprezentanti in structura de conducere. "Vor fi probabil doi reprezentanti ai dumneavoastra in structura de conducere si vom avea si departament. Si ma gandesc la acest subiect pentru voi, asa cum atunci cand s-au eliberat departamentele m-am gandit in primul rand la tineretul din Arges si stiti bine ca acest lucru va putea fi facut", a mai adaugat liderul PSD. "Vreau sa avem in biroul permanent reprezentanti din toate organizatiile care au cistigat alegerile, ca sa aiba ceva de spus in deciziile mari de la Bucuresti", si-a incheiat discursul Mircea Geoana.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro