Pentru 200 de milioane de francofoni din 70 de tari, martie este luna artelor, muzicii, cinematografiei, dansului, teatrului, a cuvintelor, jocurilor, concursurilor si spectacolelor. Adica Luna Francofoniei, la care Timisoara ia parte, cu un eveniment in aproape fiecare zi de martie.
Organizatia Internationala a Francofoniei (OIF) 40 de ani de existenta. "Vrem sa oferim o imagine contemporana a francofoniei, construita din expresii ale artei de astazi si chiar de maine", a subliniat Eric Baude, directorul Centrului Cultural Francez din Timisoara. El a prezentat luni, impreuna cu echipa sa, programul Sarbatorii Francofoniei. Punctual, calendarul evenimentelor francofone la Timisoara cuprinde:
03/03., 19.00, CCF, SPECTACOL DE MAGIE
Magicianul Mosshine Ben Baout (Marsilia) revine la CCF dupa succesul sau din 2009 ! Magie, visuri, fantezie si umor in compania acestui tanar artist francez care are multe surprize in sacul sau! Un spectacol care trebuie vazut cu intreaga familie!
Intrarea libera in limita locurilor disponibile
03 >04 /03 ATELIERE DE MAGIE (Mediateca CCF, Scoala Generala Nr. 25, Colegiul Banatean) pentru cei mici (5-12 ani), pentru elevi de gimnaziu si pentru adolescenti si adulti)
04/03 > 23/03, EXPOZITIE DE PICTURA SI ORIFLAME " Haïti - o insula minunata "
Curator: Natacha Giafferi-Dombre , Galeria Marassa Trois, Paris
Este o mare premiera in Romania si in Europa de est prezentarea unei expozitii despre arta unica din Haiti, organizata ca omagiu pentru indragita comunitate artistica a unei tari mici din lumea francofona, recent lovita de un cutremur violent.
Vernisaj : 4 martie, ora 17h00 (Muzeul de Arta )
5 martie, ora 17h00 . Conferinta dnei Natacha Giafferi-Dombre, curatoarea expozitiei despre arta haitiana : Haiti, un popor de pictori infruntand realitatea (Muzeul de Arta )
O anexa a expozitiei va fi prezentata si la CCF
Expozitie realizata in parteneriat cu firma Technical Die Casting, Timisoara
10/03, Societatea Timisoara, 18h00 (Str.Goethe, no.2)
PROIECTIA FILMULUI " Revolutia romana sub privirile mass mediei ", un film de Antonio Wagner, coproductie a Institutului National al Audiovizualului (INA), Ambasada Frantei in Romania si Institutul Francez din Bucuresti, cu sprijinul canalului Public Sénat
In cadrul aniversarii Proclamatiei de la Timisoara, organizata de Societatea Timisoara in parteneriat cu CCF, proiectia filmului documentar " Revolutia romana sub privirile mass mediei ", un document care nu trebuie ratat pentru a avea o privire avizata asupra locului si rolului mass mediei in Istorie.
11/03, ora 19, CCF, PRIMAVARA POETILOR / "Couleur femme "
Intalnire cu Svetlana CARSTEAN, poeta, scriitoare si jurnalista/Lecturi de texte bilingve/Dezbatere
Membra co-fondatoare a cenaclului "Central" al Facultatii de Litere din Bucuresti, a publicat pentru prima data poemul sau "Floarea de menghina" in 1995 in lucrarea colectiva Tablou de familie alaturi de Sorin Ghergut, Razvan Radulescu, Cezar Paul-Badescu. In 2008 apare volumul sau de poezie "Floarea de menghina" la editura Cartea Romaneasca. Svetlana CARSTEAN a publicat numeroase articole, interviuri si poeme in reviste literare si a primit numeroase premii pentru poezia sa. Este invitata in rezidenta la Paris in 2010.
12/03 10.00, Aula Magna, Universitatea de Vest Timisoara
Colocviu despre lingvistica, literatura si cultura franceza
Invitat: Michel GUILLOU, Profesor de drept la Universitatea Lyon 3
Conferinta despre francofonie si mondializare
Invitat: Michel GUILLOU, Profesor de drept la Universitatea Lyon 3
12.30 , Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest Timisoara
14-16 martie, FESTIVALUL FILMULUI FRANCOFON
15/03, 14, CCF, SPECTACOL DE TEATRU, LECTURA SI DANS
" Le Français en pas de danse "
Spectacol interactiv, realizat de elevi ai Liceului Calderon, in care muzica si literatura se vor imbina si se vor completa pe ritmuri de dans.
16/03, ora 10, Liceul Calderon CONCURS " 100 de intrebari despre francofonie "
Concurs judetean, pe tematica francofoniei, adresat elevilor de gimnaziu care studiaza limba franceza.
17/03 > 18/03
ATELIERELE FRANCOFONIEI
Pentru grupuri de prescolari si scolari am pregatit super ateliere si activitati ludice: ateliere de teatru, dans, bricolaj, cantece si dansuri franceze, creatie, desen, lectura....
19.00
Mediateca CCF
ATELIERE DE SLAM
Destinate elevilor de liceu, atelierele le va permite acestora sa-si exerseze atat limba franceza cat si creativitatea prin intermediul unor activitati inedite care asociaza poezia, oratoria, muzica si dansul.
(Liceul Iulia Hasdeu, Lugoj, Liceul C.D. Loga, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, Asociatia Studentilor Francofoni " Hexagone", Colegiul Banatean).
19/03, ora 19, CCF
CONCERT DE SLAM
Pentru a sarbatori cei 40 de ani ai francofoniei va propunem o forma originala de abordare pedagogica, de descoperire, de imbogatire sau de perfectionare a limbii si a culturii francofone prin intermediul uneia dintre artele cele mai renumite in Franta in randul tinerelor generatii : SLAM-ul. Ce conteaza daca textul este citit, strigat, soptit sau recitat, cuvantul de ordine este impartasirea !
Invitat : DIZZYLEZ, acompaniat la pian de Vincent TRUEL
18 > 20/03 ATELIERELE TMBASE / MUZICA ACTUALA
Invitat din Franta : Robert le Magnifique
In acest an, gratie unui concurs lansat pe Internet, asociatia TMBASE a oferit sansa tinerilor DJ romani de a se face cunoscuti. Acestia vor avea sansa sa participe la atelierele animate de mai multi artisti, inclusiv de DJ-ul francez Robert Magnificul. Vineri, 19 martie va avea loc si un concert la
Club Setup
25/03
INTALNIRE
cu scriitorul Alain Foix
In cadrul aniversarii a 40 de ani de francofonie CCF il gazduieste pe scriitorul Alain Foix, voce unica antileza. Filozof, romancier, dramaturg, realizator, pasionat de dans si de creatie muzicala Alain Foix revine la Timisoara pentru a ne lumina asupra parcursului sau "in afara cailor batatorite".
19.00
CCF
25 >26/03
COLOCVIUL INTERNATIONAL DE TRADUCTOLOGIE
Cu participarea profesorului francez Jean-René LADMIRAL, conferentiar la Universitatea Paris - X - Nanterre, profesor de traductologie la Institutul Superior de Interpretariat si Traducere
Universitatea de Vest, Timisoara
26/03, ora 18, CCF, FRANCOFONIE SI MINORITATI
Intalnire cu minoritatea bulgara din Banat
CCF inscrie demersul sau intr-un dialog permanent cu toate comunitatile si minoritatile care formeaza bogatia multiculturala si lingvistica din Banat. Din Banatul francofon face parte si intreprinzatoarea sa comunitate bulgara, in acelasi timp deschisa spre lumea de astazi si preocupata de a-si pastra originalitatea.
CONCURSUL " LE MOT D'OR - Cupa francofona a afacerilor"
Creat in anul 1988 in cadrul Academiei din Orleans Tours, sub patronajul Inaltului Consiliu al Francofoniei, Organizatiei Internationale a Francofoniei, Delegatiei Generale a Limbii Franceze si a Limbilor vorbite in Franta, concursul "Le Mot d'Or" a reunit de la infiintarea sa 500 000 de candidati (elevi si studenti) din 42 de tari, dintre care 60 000 de laureati. Concursul exista in Romania din anul 1994 si se adreseaza studentilor din filierele economice si tertiare.
Anul acesta "Le Mot d'Or" va avea loc in data de 26 martie, la Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Amfiteatrul P02, sub coordonarea Doamnei Lect. Dr. Daniela Stanciu. Inscrierile se pot face pana in data de 24 martie la biroul de primire al Centrului Cultural Francez din Timisoara, in cadrul Facultatii de Economie si de Administrare a Afacerilor, facand apel la profesorii de limba franceza sau on-line pe site-ul Centrului Cultural Francez din Timisoara.
27/03 , 10, 30, Mediateca CCF, ATELIER LUDIC DE INITIERE IN LIMBA FRANCEZA
Pentru cei mai mici dintre cititorii nostri (5-8 ani) am pregatit un atelier de initiere in limba franceza prin mima, desen, teatru, lectura si jocuri interactive.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro