Bugetul Timisoarei pe 2010 a fost aprobat. Gheorghe Ciuhandu: In caz de forta majora, primaria ar putea face un imprumut

Marti, 09 03 2010, 11:30
Înscrie în Delicious Înscrie în Facebook Înscrie în Myspace Înscrie în Technorati Înscrie în Google Înscrie în Twitter Trimite articolul prin Yahoo Messenger   | Arhiva   | Foto   | Print   | Trimite unui prieten

Au dat verdictul in 20 de minute. Consilierii locali au stabilit cum vor fi impartiti banii Timisoarei in acest an. Alesii au avut la dispozitie aproape doua saptamani sa intoarca pe toate fetele proiectul bugetului din acest an. La plenul de marti au hotarat ca ramane cum s-a stabilit, cu mici modificari, dar nu esentiale. Cu alte cuvinte, putine investitii in Timisoara in 2010, dar sume consistente la intretinerea celor deja existente. Anul acesta ne bazam pe aproximativ 700 de milioane de lei. Din care aproape 4 milioane de euro se duc pe studii pentru diferite proiecte.

Consilierii locali au decis unde merge fiecare leu!


pasaj sagului noiembrie_12_b

Peste 8 milioane de lei pentru pasajul din Calea Sagului. Putini bani pentru drumuri

Pentru consolidarea podului peste calea ferata din Calea Sagului, Primaria a prevazut suma de 8,3 milioane de lei. Cu acesti bani, pasajul ar putea fi gata in acest an. De asemenea, 1,3 milioane de lei ar  putea fi cheltuiti pentru consolidarea podului de la Uzina de Apa din Fabric.

Peste 15 milioane de lei figureaza in proiectul de buget local la capitolul studii si proiecte. Printre altele, documentatiile se refera la largirea pasajului si a strazii Jiului, expertiza Podului Michelangelo si  extinderea la 4 benzi a strazii Popa Sapca.

Suma de 17,5 milioane de lei va fi cheltuita pentru continuarea lucrarilor la strazile Busuioc, Olarilor, Pius Branzeu, Barsei, Berzei, Grigore Alexandrescu, Vanatorilor, Barzava, Liege, Calimanesti, modernizarea si extinderea Caii Torontalului si a strazii Closca. Alte lucrari rutiere se vor face pe strazile Chimistilor, Steaua, Brazilor, zona Polona, Neculce.

Studii de fezabilitate si proiecte tehnice sunt prevazute a se intocmi pentru amenajarea unor strazi precum Comuna din Paris, Miloia, Baba Novac, bulevardul Dragalina si alte artere. Pentru reabilitarea strazii Vacarescu, intre bd. Regele Carol si 16 Decembrie, votata anul trecut in plenul Consiliului Local, nu se vor aloca bani. In schimb, sunt prevazuti aproape 58.000 de lei pentru actualizarea studiului de reabilitare a strazii Vacarescu, intre bd. Regele Carol si Splaiul Tudor Vladimirescu.

lucrari_drumuri_01_b

Slabe investitii in transporturi. Dar facem o gramada de studii...

La capitolul Transporturi, sunt prevazute sute de mii de lei pentru reabilitarea liniilor de tramvai in zonele Calea Buziasului, Piata Traian, Bogdanestilor, Cetatii, Avram Imbroane, Padurea Verde, Ardealul, pe traseul liniei 7 Ana Ipatescu-Victor Hugo-Alunis-Drubeta, si pe ruta lui 3, pe strada Polona. in schimb, vor fi alocati anul acesta zero lei pentru studiile de amenajarea a autogarilor.

Primaria va cheltui 475.000 de lei pentru achizitionarea de refugii pentru calatori, in conditiile in care are contracte cu doua firme, care in schimbul acordarii de spatii pentru panouri de reclama s-au angajat sa monteze 250 de astfel de refugii.

Pentru cumpararea a 30 de autobuze cu burduf este alocat un milion de lei, iar pentru tramvaie folosite si tramvaie noi, 2 milioane de lei.

Primaria a prevazut in bugetul local suma de 475.000 de lei pentru „mobilier, aparatura birotica si alte active corporale” tot la capitolul Transporturi.

Se vor face studii „privind efectuarea de corectii in amenajarea geometrica a intersectiilor si retelelor de transport dispuse prin hotarare a Comisiei de Circulatie” in valoare de 100.000 de lei. De asemenea, in buget a fost prins un studiu in valoare de 120.000 de lei pentru extinderea retelei de transport public local si metropolitan si un altul de 100.000 de lei privind dezvoltarea infrastructurii, reglementarii si organizarii parcarii publice in Timisoara.

Pentru studii si proiecte ale RATT suma alocata este de 865.000 de lei. Din acesti bani, 250.000 de lei sunt alocati pentru un studiu privind ridicarea liniei CF pe estacada si 100.000 de lei pentru un studiu privind valorificarea potentialului de trafic naval pe Canalul Bega.

blocaj tramvaie 6_b

Continua amenajarea de ... cateva parcari ecologice

In buget sunt prevazuti bani pentru studii de fezabilitate si proiecte tehnice in urma carora se vor realiza parcari ecologice in mai multe zone din oras, cum ar fi pe strazile Intrarea Castanilor nr. 1-2, Harniciei nr. 3, Circumvalatiunii nr. 37, Muzicescu nr. 12, Dambovita nr. 80. De asemenea, vor fi amenajate cateva canisite pentru animalele de companie si se vor intocmi proiecte pentru amenajarea de locuri de joaca in Calea Buziasului, strada Orion, Iorgovanului si Mures. Mai bine de 20 de milioane de lei va aloca municipalitatea pentru cota-parte de reabilitare termica la 72 de blocuri.

Fonduri pentru Piata Iosefin, Bastion si asfalt cauciucat

Lucrarile de reabilitare a Pietei Iosefin beneficiaza de 3 milioane de lei, in timp ce pentru Bastion, Primaria aloca 2,5 milioane de lei. Se vor aloca fonduri pentru proiectul tehnic de reabilitare a Corso, curatarea unei teren din Calea Mosnitei pentru constructii ANL si extinderea Pietei de Gros. De asemenea, se va face un studiu de impact privind amenajarea unei piete volante in Freidorf, un alt studiu privind radioactivitatea apelor in Timisoara, precum si un studiu privind reducerea nivelului de zgomot folosind asfalt cauciucat.

piata iosefin_b

Se extind retelele de apa-canal

Se vor da cateva zeci de mii de lei pentru studii si proiecte privind racordarea la canalizare a catorva cimitire din oras, printre care se numara Rusu sirianu, dar si pentru continuarea lucrarilor de canalizare in zona Plopi, Aleea Ghirodei, Calea Mosnitei, Ronat, Lidia, Mures, Blascovici, Mehala si Ciarda Rosie. Si extinderile de apa potabila sunt prinse in buget, fiind vizate mai ales zonele aflate la periferie. Pentru lucrari la iluminatul public suma disponibila este de 7,5 milioane de lei.

Sume importante pentru Parcul Copiilor

Primaria nu va aloca in 2010 niciun leu pentru lucrari la Stadionul „Dan Paltinisanu”, dar nici pentru dotari la Sala Olimpia ori la Complexul Bega. in schimb, in buget sunt prevazuti 190.000 de lei pentru documentatia si proiectul tehnic care vizeaza reabilitarea fatadei, a intrarilor, sonorizarea, climatizarea si extinderea Salii Olimpia. Pentru ridicarea unei cladiri educationale la Gradina Zoologica sunt prevazuti 1,5 milioane de lei, iar pentru reamenajarea Parcului Poporului 930.000 de lei. Bani pentru amenajarea de noi parcuri in Timisoara nu sunt, in schimb In buget au fost alocati bani pentru intretinerea celor care exista. Astfel, 100.000 de lei sunt prevazuti pentru reamenajarea Parcului Rozelor si tot atat pentru Parcul Justitiei si Gradina Botanica.

De o suma importanta va avea parte Parcul Copiilor, care asteapta de cativa ani sa fie renovat. Este vorba despre 4,5 milioane de lei, dintre care 3 milioane provin de la bugetul local si 1,5 milioane din fondul de rulment.

parcul copiilor01_b

Bani pentru centrale termice la gradinite unde se face foc cu lemne

De asemenea, in bugetul local au fost alocati bani pentru diverse lucrari la scolile si gradinitele din oras. Astfel, Gradinita PP 12 va fi extinsa si reabilitata, iar Gradinita PP 26 se va achizitiona si monta un lift. La  cateva gradinite din oras, unde incalzirea copiilor este asigurata de sobe de teracota cu lemne, se va introduce gazul si se vor monta centrale termice. La scoala Generala nr. 15 se va construi o sala de sport, in  vreme ce la Generala 9 va fi amenajat un campus scolar pentru Liceul de Arte Plastice. La capitolul sanatate, Primaria va aloca si anul acest bani pentru renovarea cladirilor spitalelor pe care le administreaza. La „Victor Babes” sunt prevazuti 460.000 de lei cota-parte pentru reabilitarea si modernizarea policlinicii, restul fondurilor necesare provenind de la UE. Tot pentru cofinantarea lucrarilor cu bani europeni, ambulatoriul de la Maxilo-Faciale va beneficia de 400.000 de lei.

Panouri solare la scoli

Primaria vrea sa instaleze panouri solare si fotovoltaice la cateva scoli si in acest scop va face proiecte pentru scolile generale 19, 21, 18 si 16. Pentru Planul Urbanistic General (PUG) in varianta digitala suma  alocata este de 1,5 milioane de lei. Master-planul pentru zona metropolitana nu primeste nici un ban, insa municipalitatea da 150.000 de lei pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal al Pietei 700. Peste 7 milioane de lei se vor duce in acest an pe retehnologizarea sistemului de furnizare a energiei termice. Se vor reabilita retele termice din mai multe zone, cum ar fi Soarelui, Calea sagului, Lunei, Girocului, Calea Aradului si Lipovei.

Casa casatoriilor si Evidenta populatiei, printre prioritati

Pentru continuarea lucrarilor sediului de vizavi de Primarie in care urmeaza sa se mute Directia Fiscala sunt prevazuti 300.000 de lei, in timp ce Casa Casatoriilor si Directia de Evidenta a Persoanelor din spatele Postei Mari beneficiaza de 945.000 de lei.

Nu este exclusa posibilitatea ca Primaria Timisoara sa ia un credit

clt (3)_b

"Bugetul e mai prost decat mi-as fi dorit pentru ca sunt greutatile pe care le cunoaste toata lumea. Valoric, sunt 700 de milioane de lei, aproximativ ca si cel de anul trecut, dar speram sa mai primim pe parcursul anului fonduri pentru termoizolarea blocurilor si subventii pentru gigacalorie. Atunci vom face rectificari. Am alocat 20% din suma pentru investitii. In caz de forta majora, o sa studiem piata si s-ar putea sa luam un credit in valoare de 30 de milioane de lei tot pentru investitii", a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu.

S-au stabilit banuti si pentru evenimentele culturale din Timisoara in 2010

Tot astazi, consilierii locali au aprobat si un buget de 2,4 milioane de lei pentru evenimentele culturale care se vor desfasura in Timisoara in acest an si care beneficiaza de sume cuprinse intre 10.000 si 250.000 de lei fiecare.  Printre acestea se afla Ziua Europei - 50.000 de lei, Zilele cartierelor, din mai pana in octombrie, -100.000 de lei, Timisoara-Mica Viena - 250.000 de lei, Bega Bulevard - 50.000, Festivalul Inimilor - 200.000 de lei, Ziua Timisoarei - 100.000, Ruga Timisoarei - 60.000, festivalul Plai - 80.000 de lei, festivalul Vinului - 60.000 de lei, Ziua Nationala - 50.000 de lei, Serbarile Craciunului - 200.000, Revelionul Seniorilor - 100.000 si Revelionul din centrul orasului - 200.000.

De asemenea, Filarmonica Banatul a primit 564.000 de lei, Teatrul Maghiar 200.000 si Teatrul German 450.000 de lei.

Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro

Citit de 3858 ori |
Arhiva Arhiva |
Foto Foto |
Print Print |
Sus Sus

Scrie parerea ta!








Security code de pe imagine

Lungimea comentariu: (min:10, max:1512 caractere!)
Aranjare: Rezultate/pagina: Ordine de listare:
Rezultate: [1 pagina]    1
22.
Anonim
Miercuri, 10 03 2010, 11:03
JOS CIUHANDU
21.
Anonim
Miercuri, 10 03 2010, 11:02
JOS CIUHANDU, te-ai facut de RUSINE la alegerile prezidentiale, acum ne faci de RUSINE si ORASUL nostru cu cele 5 stele ale tale. Nu conteaza de la ce partid va veni urmatorul dar e timpul sa-l schimbam de BOSOROG, e cam expirat.
20.
Anonim
Miercuri, 10 03 2010, 07:29
ptr. 12! si solomon la trimis pe dinescu in bulgaria daca nu-i convine in oltenia si uita-l unde a ajuns. iti fdoresc din tot sufletul ca atat tu si resturile celelalte din primarie sa urmati din plin calea lui solomon.
19.
ALIN
Miercuri, 10 03 2010, 05:57
reducerea personalului la RETIM -ASTA DA TOT NU,FAC NIMIC DECIZIA AI OK SA NUMAI COMENTATI-Ciuhandu nu va face NIMIC !!
18.
Anonim
Miercuri, 10 03 2010, 01:23
Anonim 2: stau si ma intreb cat de idiot trebuie sa fie cineva ca sa acuze un om care afirma ca in Romania se fura pe unde se poate si cat se poate ! Daca tu crezi ca trebuie sa fiu PDL-ist ca sa constat ca in Romania se fura, ma intreb tu pe ce lume traiesti. Mai bine te-ai duce pe la scoala decat sa scri prosti pe aici!
17.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 23:55
cer consilierilor sa faca reduceri de cheltuieli : 1.reduceti cu 50% banii aruncati pe apa sambetei in cheltuieli cu politia comunitara 2) reducerea personalului politiei comunitare cu 30% 3) reducerea subventiei catre familiile cu buget redus care se dovedesc ca inseala 4) reducerea personalului primariei cu 35% in special frecatorii de menta 6) ridicarea drepturilor de transport gratuit la pensionari ( se pot face reduceri dar nu gratis totul) 7) reducerea personalului la RATT 8) reducerea personalului la Horticola 9) reducerea personalului la RETIM 10) lichidarea excursiilor pe bani publici 11) reducerea cu 50% a consumurilor de carburanti inutile pe jeepurile sefilor din primarie 12) reducerea cu 50% a telefoanelor a personalului din primarie 13) reducerea personalului la Colterm. Cred ca sunt f multe dar sunt sigur ca incompetentul Ciuhandu nu va face NIMIC !!
16.
shobo
Marti, 09 03 2010, 23:37
inteleg ca nu se va respecta contractul de asociere cu clubul Poli... sa ne asteptam la ce e mai rau din partea lui Iancu...
15.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 22:18
....cum ramane cu parcarea din 700?
14.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 21:40
anonim10, taranista e obsessia ta. esti un tembel. habar nu ai pe ce lume traiesti, semidoctule
13.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 21:13
Intersectia de la TERMAL, are niste gropi si santuri pe care nu le au nici aia in IRAK, dar de, suntem in Timisoara, oras de 5 . . .
12.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 20:06
IAR SCRIU IDIOTENII CATIVA CARAGHIOSI PARASUTATI DIN COSMOS IN URBEA NOASTRA. TERMINATI CU CALOMNIILE SI INSULTELE! Nu va tine nimeni cu de-a sila in Timisoara!
11.
antiprimarie
Marti, 09 03 2010, 20:00
cat timp o mai sugem la mitici pe gratis?AUTONOMIE LOCALA!!!!
10.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 19:37
da bai taranist manelisto-ticalos, stiu ce e studiu de fezabilitate. Este o vrajeala prin care faceti proiecte, furati banii si ramane proiect pt ca bani nu aveti NEVER. asta e studiu, o hotie la scara mega ticaloasa.
9.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 17:18
pedelisti sunt si idioti. daca as fi ciuhandu as citi forumul asta. si as merge exact pe ce critica astia. ii deranjeaza ca se fac parcuri, as face parcuri in draci, etc.
8.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 16:51
imprumuturi?,ptr. ce? aaaa, am uitat!. ca sa nu fie disponibilizate fufele si shtoarfele din primarie,asa zi ciuhandule! un mic zvon razbate cetatea: cica dupa succesul extraordinar cu stonenhange,cojocaru si ciuhandu s-ar apuca sa imite gradinile suspendate ale semiramidei,parthenonul,turnul babel. super,nu! ce dracu sa alergi dintr-o tara in alta ca sa le vezi cand la tm le-ai pe toate. vaaaai de capul nostru cu ciobanii astia mioritici.........
7.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 16:40
dasteptule, tu stii ce e ala studiu de fezabilitate?
6.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 16:39
Primaria nu va aloca in 2010 niciun leu pentru lucrari la Stadionul „Dan Paltinisanu” stadionul e al cjt-ului, nu al pmt-ului...
5.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 16:33
studiile de fezabilitate sunt cele mai bune supape de scurgere de bani publici. sa facut o propunere sa nu se mai faca asa ceva. Despre imprumuturi ce sa spunem, cum e guvernul incompetent asa si primaria Tm. Vai de capul vostru.
4.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 16:21
Lua-v-ar dracu de capuse ce sunteti. Si pe voi de vite proaste care stati sa va suga astia. Cat mai rezistati? Cand v-om iesi in strada sa schimbam cu adevarat ceva. Gata cu conducatorii. Mai bine anarhie decat sa crezi pe cuvant niste lichele, niste imputiti care iti iau painea de la gura.
3.
Buget(eanu) Pristanda
Marti, 09 03 2010, 12:06
Cam mult si pe multi bani "studiaza" ai nostri si cam putin realizeaza! De maine vom auzi eterna scuza cu infamii de mitici care nu ne "dau" noua fonduri, bla, bla....
2.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 12:00
Anonim 1 nu a auzit inca despre CALOMNIE. Daca are probe ca se fura in Primarie, sa le prezinte la Parchet. Daca are numai fantezii, sa se abtina. NU reuseste, in schimb, sa vada hotiile clare din PDL, la toate nivelurile?
1.
Anonim
Marti, 09 03 2010, 11:55
eh, daca s-ar fura mai putin ar ajunge banii pentru mai multe!
Rezultate: [1 pagina]    1
căutare personalizată