Imigranţii care doresc să obţină un permis de şedere („permesso di soggiorno”) în Italia au la dispoziţie 2 ani să înveţe limba, Constituţia şi regulile civile, să îşi dea copiii la şcoală şi să fie la zi cu plata dărilor la Fisc.
Noul regulament adoptat de Parlamentul italian prevede că, pentru a obţine permisul de şedere, o persoană trebuie să obţină 30 de puncte de-a lungul a 24 de luni, iar, în cazul în care nu reuşeşte, mai are un an la dispoziţie să-şi reglementeze situaţia.
Trebuie menţionat că, în situaţia încălcării prevederilor Codului Penal Italian, punctajul va scădea abrupt. În fine, dacă după trei ani imigrantul nu va reuşi să îndeplinească condiţiile necesare, va fi expulzat. Sistemul permisului de şedere pe puncte a fost criticat chiar de către unii politicieni din Peninsulă, fiind considerat un obstacol în calea integrării, într-o ţară în care a fi imigrant echivalează cu a fi „subiectul unei scandaloase loterii sociale”.
Cu toate acestea, noile norme pentru obţinerea permisului au fost totuşi aprobate la începutul lunii trecute de către ministrul italian de Interne, Roberto Maroni şi de cel al Protecţiei Sociale, Maurizio Sacconi. Noile reguli sunt răspunsul Guvernului de la Roma la evenimentele de la Rosarno, unde, în cursul lunii ianuarie a acestui an, localnicii şi imigranţii au avut conflicte sângeroase.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro