Pentru a ramane agatata de lider, FC Timisoara trebuie sa castige maine confruntarea de la Ploiesti, contra Astrei. “Se poate vorbi si de o revansa, dar pe mine ma intereseaza doar cele 3 puncte”, e mesajul pe care Sabau l-a transmis elevilor sai inaintea partidei.
Amintirile alb-violetilor nu sunt prea placute cand vine vorba de gruparea prahoveana, pentru ca Astra a eliminat Timisoara din Cupa Romaniei si i-a furat un punct in tur. “Astra e o echipa buna, nu degeaba a facut 10 puncte in retur. Sunt foarte bine organizati si disciplinati, pleaca foarte bine pe contraatac. Joaca un 4-4-2, insa pleaca foarte bine pe contraatac.
In atac il au pe Ganea, un jucator inteligent care stie sa marcheze. Are 10 goluri in acest sezon. Au si un antrenor (n.r. – Nicolo Napoli) care a jucat in Serie A si are ce sa ii invete”, e scurta caracterizarea facuta adversarului de Ovidiu Sabau.
Singura temere a tehnicianului e legata de concentrarea elevilor sai pentru meciul ce incepe la ora 17. “Sper ca baietii mei sa fi uitat de meciul cu Alba Iulia si sa ne putem concentra. Vrem victoria, dar daca nu vom fi intr-o zi buna atunci e bun si un egal. Victoria CFR-ului ar trebuie sa ne motiveze suplimentar. Dupa victoria lor s-au distantat acum la 4 puncte si trebuie sa ne tinem aproape de ei”, spune Sabau.
Antrenorul banatenilor a dezmintin zvonurile aparute in presa referitor la transferurile de la vara: “Am citit si eu prin ziare ca Moraes sau Ganea ar fi tintele noastre. Eu nu stiu nimic pentru ca nu am timp acum de aceste lucruri”.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro