Ostaficiuc vrea sala polivalenta dupa modelul celei din Varset

Luni, 22 03 2010, 14:09
Înscrie în Delicious Înscrie în Facebook Înscrie în Myspace Înscrie în Technorati Înscrie în Google Înscrie în Twitter Trimite articolul prin Yahoo Messenger   | Arhiva   | Foto   | Print   | Trimite unui prieten

Mai multe comune din judetul Timis vor colabora cu localitati sarbe din zona Varsetului pentru a atrage fonduri transfrontaliere. Initiativa ii apartine deputatului PD-L al colegiului Deta Gheorghe Ciobanu.

varset-serbia_13_b

Acesta este si presedintele Grupului de Prietenie Romano-Sarb din Parlamentul Romaniei, iar la sfarsitul saptamanii trecute a organizat o intalnire intre 20 de primari din colegiului sai si edili ai localitatilor apartinatoare orasului Varset. La discutii, alaturi de primari, au participat si consulul general al Romaniei la Varset, Gabriel Nicola, presedintele comunei Varset, Cedomir Zivkovic, presedintele Adunarii Comunei Varset, Stevica Nazarcic, presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, subprefectul  Marossy Zoltan si deputatii minoritatilor sarbe si bulgare din Parlamentul Romaniei, Dusan Popov si  Nicolae Mircovici.

In prima zi a intalnirii, cele doua delegatii au vizitat biserica romaneasca din Varset, apoi au fost in satul Costei, unde primarii au stabilit primele contactele. Sambata dimineata, la Primaria din Varset, a avut loc intalnirea oficiala sarbo-romana. Din Timis, au participat 20 de primari, din orase si comune aflate in Colegiul 10 Deta, de la diferite formatiuni politice.

„S-a stabilit la Timisoara acum cateva saptamani sa fixam un pol de crestere Deta-Varset. Directorul ADETIM s-a intalnit la Varset cu echipa tehnica pentru a vedea cum pot fi accesate fonduri europene. Vom avea colaborari in diverse domenii: infrastructura, sport, cultura. ADETIM va coordona aceste proiecte, iar intentia comuna este de a asigura dezvoltarea acestui pol regional de crestere. La nivelul CJT am avut discutii privind luarea ca model a salii de sport din Varset. Sala are 4 000 de locuri, iar noi ne dorim pentru Timisoara o sala polivalenta cu 8-10 000 de locuri”, a declarat presedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

varset-serbia_09_b

Liderul administratiei judetene a spus ca putem primi oricand consultanta de la colectivul care a proiectat Sala Millenium din Varset, insa nici vorba ca proiectul sa demareze anul acesta.

„Serbia se afla acum in procesul de preaderare la UE si experienta noastra ii poate ajuta. Exista fonduri europene destinate acestui proces, iar proiectele transfrontaliere pot sa se bucure de un real succes. Deta si Varset au depus un proiect de un milion de euro, iar in curand vom afla daca vor primi aceasta finantare”, a spus deputatul Gheorghe Ciobanu.

Acesta a mai precizat ca partenerii sarbi ne vor intoarce vizita in septembrie, cand la Deta se vor discuta primele realizari ale colaborarii. Delegatia romana a vizitat apoi satul susara, care apartine de Varset, iar majoritatea locuitorilor sunt de etnie maghiara. Localnicii s-au laudat ca au pamanturi roditoare si ca la ei se produce cea mai buna miere de salcam si de tei din toata Serbia.

Edilul din comuna timiseana Otelec, unde, de asemenea, traieste o importanta comunitate maghiara, a profitat de ocazie pentru a se infrati cu susara. Urmatoarea oprire s-a facut in satul Izbiste, unde tot agricultura este ocupatia de baza, iar oamenii au afirmat ca au cel mai roditor pamant din Voievodina si chiar din Europa. Delegatia a plecat apoi pe Drumul Vinului.

In zona Varsetului, viticultura este un domeniu important. Nu mai putin de 1 350 de hectare de teren sunt plantate cu vita de vie. in Gudurica, sat in care traiesc 16 nationalitati, primarii timiseni au vizitat o crama foarte veche, aflata in curs de privatizare.

Edilii au participat la o degustare de vin si au avut ocazia sa admire vase de vin foarte vechi, unele datand chiar din anul 1871, cu o capacitate de 6 000 de litri. Urmatoarea oprire pe Drumul Vinului s-a facut in satul Veliko Srediste, unde primarii au incheiat ziua de lucru la Podrum Krstov (Beciul lui Krstov.)

varset-serbia_04_b

Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro

Citit de 1832 ori |
Arhiva Arhiva |
Foto Foto |
Print Print |
Sus Sus

Scrie parerea ta!








Security code de pe imagine

Lungimea comentariu: (min:10, max:1512 caractere!)
Aranjare: Rezultate/pagina: Ordine de listare:
Rezultate: [1 pagina]    1
2.
Ionescu C.
Marti, 23 03 2010, 15:05
bine ca au un exemplu. I.C.
1.
drumuri nu sedii
Luni, 22 03 2010, 20:21
Ostaficiuc sa termine cu tocatul banilor la noul sediu din spatele Prefecturii Sunt o armata de functionari si nu se suportau 2-3 intr-un birou asa ca au nevoie de un sediu nou cand drumurile dun Timis sunt pline cu cratere
Rezultate: [1 pagina]    1
căutare personalizată