
„Stiam ca ne asteapta un meci foarte greu, ceea ce s-a si intamplat. Victoria e meritata, noi am dat gol, Rapid nu. Nu merita sa discutam despre arbitri, eu sincer nu am vazut penalti. Au fost momente in care ne-am retras inutil si adversarul si-a creat multe ocazii, dar am rezistat pana la final. Rapid are o echipa foarte buna, avea si cand am jucat impotriva lor cu Mlada Boleslav. Pentru noi a fost la fel de greu azi cum a fost si atunci. Chiar cred ca au semanat cele doua meciuri. Obiectivul nostru este sa jucam in cupele europene. Ne asteapta un campionat foarte greu in continuare si mai sunt destule etape“, a spus Uhrin.
In acelasi timp, patronul Marian Iancu a cerut atentia in confruntarea de sambata cu UT Arad. „Sunt multumit de acest joc. Am fost o echipa completa, desi am avut destule absente. Am avut o echipa bine pregatita fizic, bine asezata in teren si disciplinata. Trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, pentru ca vine meciul cu UTA si acest meci ramane un derbi la fel de important ca Steaua - Dinamo. Nu consider o surpriza victoria noastra, dar ramane sa vorbim mai multe la finalul campionatului, cand vom vedea exact pe ce loc ne vom clasa“, a declarat boss-ul Iancu.
Esecul inregistrat in fata lui Poli i-a infuriat la culme pe suporterii giulesteni. Acestia au cerut demisia antrenorului Mircea Rednic si i-au fluierat pe jucatorii Rapidului, dar au avut taria de a-i aplauda pe fotbalistii formatiei banatene.
Singurul polist care nu s-a bucurat de acest tratament a fost fundasul dreapta Valentin Badoi. Fanii nu au uitat ca in tur acesta a evoluat la rivala de moarte Steaua si l-au injurat la fiecare atingere de balon.