Piata Libertatii a redevenit, pentru jumatate de ora, Piata de Parada a orasului, iar vreo 100 de timisoreni curiosi dar si o mana de turisti in trecere prin Timisoara au asistat la ceremonialul militar si religios desfasurat in onoarea lui „Desteapta-te, romane!"
Data de 29 iulie a devenit Ziua Imnului National din anul 1998, la propunerea Senatului, in amintirea zilei de 29 iulie 1848, cand „Desteapta-te, romane!” a fost cantat pentru prima data. A fost interzis apoi, pentru ca dupa Revolutia din decembrie 1989 sa devina imnul national.
La aniversare nu a fost prea mare inghesuiala, nici din partea spectatorilor dar nici a autoritatilor si a oamenilor politici, anul 2010 fiind, se stie, unul neelectoral.
Cu toate acestea, Prefectul de Timis, Mircea Bacala, s-a aratat destul de multumit de asistenta.
„Timisorenii s-au adunat in numar mai mare decat la Ziua Drapelului, de exemplu. Sunt convins ca o mai buna mediatizare a evenimentului ar fi adus si mai multi oameni. Este o vina pe care mi-o asum, Prefectura fiind, alaturi de Garnizoana Timisoara, principalul organizator. 
Domnul Bacala n-a dorit sa comenteze foarte mult pe tema subtirimii „contingentului" de oameni politici prezenti la manifestare.
„Autoritatile locale au fost reprezentate (NR - Primaria a fost reprezentata de viceprimarul Sorin Grindeanu), iar oamenii politici sunt, probabil, ocupati, cu alte treburi obstesti - a declarat Prefectul judetului Timis.
Punctul de atractie al manifestarii a fost, ca de obicei la acest gen de manifestari, parada militarilor din Batalionul 32 Infanterie „Mircea", care a oprit pentru cateva momente circulatia prin Piata Libertatii a tramvaielor, de la geamurile carora pasagerii au putut asista fie si pentru cateva momente, la defilarea ostasilor.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro