Mirosul urat al respiratiei, numit in limbaj stiintific halena sau halitoza, poate parea o problema caraghioasa, insa adevarul este ca ea amaraste viata a milioane de oameni de pe glob, putand duce la izolare sociala, divort si chiar suicid.
O halena fetida poate fi un semn al unor probleme de sanatate grave, cum ar fi insuficienta hepatica sau cea renala. De fapt, in facultatile de medicina, viitori medici sunt instruiti sa fie atenti la mirosul respiratiei pacientilor pentru a detecta bolile ficatului si rinichilor. Halena poate aparea si in alte boli, cum ar fi faringo-amigdalitele, diabetul zaharat sau ulcerul gastroduodenal.
De cele mai multe ori insa, halena este rezultatul unor compusi chimici care contin sulf, care apar in cavitatea bucala ca urmare a degradarii resturilor alimentare sub actiunea bacteriilor existente in gura. Astfel, halena este cel mai frecvent cauzata de o igiena bucala defectuoasa, care produce carii dentare si boli ale gingiilor. Pentru a evita acest lucru, se recomanda periajul dentar si folosirea atei dentare cel putin de doua ori pe zi; in plus, se recomanda curatarea limbii cu periuta de dinti sau cu un instrument special numit periuta de limba.
Fumatul este o alta cauza a halenei, mai ales din cauza ca favorizeaza bolile gingiilor. Alcoolul este si el implicat.
Alimentatia poate fi si ea de vina pentru mirosul urat al respiratiei. Cel mai frecvent implicat este usturoiul, insa ceapa si numeroase condimente, inclusiv chimionul, pot fi sta si ele la baza aparitiei halenei.
Uscaciunea gurii este un factor adeseori nerecunoscut care intervine in aparitia halenei fetide. O secretie salivara normala ajuta la spalarea resturilor alimentare din cavitatea bucala si intarzie descompunerea lor sub actiunea bacteriilor. Secretia salivara scade in timpul anumitor boli sau ca efect secundar al unor medicamente, insa ea se poate datora pur si simpli faptului ca nu se consuma o cantitate suficienta de lichide. Secretia salivara poate fi stimulata prin mestecare de guma (se recomanda cea fara continut de zahar). In timpul noptii, secretia salivara scade in mod fiziologic; de aceea apare respiratia urata de dimineata. Perioadele de post sunt si ele asociate cu o reducere a secretiei salivare si pot duce la aparitia halenei.
Exista situatii – foarte rare - in care cineva devine atat de obsedat de teama ca nu cumva respiratia sa ii miroasa urat incat are senzatia ca, orice ar face, are o halena fetida ingrozitoare. Situatia poarta denumirea de ”delir halitozic”, ii afecteaza mai ales pe barbatii tineri si este adeseori legata de depresie. In unele cazuri, in incercarea de a scapa de presupusa lor halena, aceste persoane consuma cate un tub de pasta de dinti pe zi.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro