Primele zece troleibuze noi achizitionate de Primaria Timisoara vor fi puse in circulatie incepand de saptamana viitoare. Traseele pe care vechile troleibuze vor fi inlocuite prima data au fost stabilite de comun acord de Directia Drumuri si Transporturi din Primarie si conducerea regiei locale de transport public.
„Este vorba despre cele de pe liniile 15 si 19, iar celelalte vedem unde le repartizam, pe masura ce vor fi livrate”, spune Culita Chis, directorul Directiei amintite. Termenul limita pana la care firma ceha Skoda trebuie sa livreze municipalitatii toate cele 50 de troleibuze este 18 aprilie. Un lot de 20 de troleibuze este la ora actuala in drum spre Timisoara, iar ultimele zece vor sosi luna viitoare, livrarea fiind in grafic, dupa cum ne asigura Ioan Lera, purtatorul de cuvant al RATT.
Potrivit contractului de cumparare, masinile ajung la Timisoara esalonat si sunt puse in circulatie dupa ce li se monteaza validatoarele pentru bilete. Acestea sunt necesare deoarece sistemul de ticketing, prin care biletele vor fi inlocuite de cartele magnetice, va deveni functional abia din toamna anului in curs.
Licitatia pentru acesta a fost adjudecata de un consortiu format din Alcatel, UTI, Lasting System si Ralcom. In ce priveste licitatia pentru achizitionarea unor autobuze noi, aceasta va fi deblocata abia dupa ce Primaria va primi un raspuns la ultima contestatie, inregistrata la inceputul lunii martie.