Un elev din Targu-Jiu s-a sinucis la fel cum a procedat recent o eleva din acelasi oras: s-a aruncat in apele raului Jiu, dupa ce si-a prins de corp un rucsac plin cu pietre. Corpul baiatului a fost gasit vineri.
Tatal elevului a anuntat disparitia in 25 mai, desi baiatul disparuse de vreo trei zile. Din pacate, cele mai negre temeri s-au adeverit: elevul s-a sinucis. "Trupul unei persoane a fost vazut plutind pe Jiu de un trecator. La fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul detasamentului de Pompieri Targu Jiu, cu o barca pneumatica, care a adus la mal cadavrul unei persoane de sex masculin. Acesta a fost predat catre personalul Serviciului Criminalista din cadrul Politiei Gorj", a declarat la Realitatea TV Mihai Avramescu, purtatorul de cuvant de la ISU Gorj.
"Elevul a disparut in data de 22 mai, seara. Tatal sau ne-a anuntat abia pe 25 mai. Din pacate, astazi (vineri, n.r.) am fost anuntati ca a fost descoperit un nou cadavru in Jiu. Copilul mai avea o luna si ceva si implinea 17 ani. Politistii au gasit asupra cadavrului descompus actele de identitate si carnetul de note. Pe spate avea prins un rucsac care era plin cu pietre. Data aproximativa a decesului va fi stabilita de medicii legistii dupa efectuarea necropsiei. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj", a declarat vineri Daniel Tica, purtatorul de cuvant al IPJ Gorj.
Este posibil ca ecourile celuilalt caz de sinucidere sa se fi rasfrant si asupra baiatului!
"Am fost informata. Pacat. Mihai avea probleme in familie, din cate stiu are multi frati si am inteles ca mama lui a murit. La scoala nu se manifesta intr-un anumit fel, nu era trist, iar la invatatura era mediu. Daca este sinucidere, cred ca este posibil sa fi fost o influenta de la cealalta eleva, pentru ca de cele mai multe ori, aceste cazuri le trezesc multe idei copiilor", a afirmat, vineri, potrivit realitatea.net, directoarea colegiului unde invata baiatul.
Sinuciderea vine dupa cazul unei eleve eminente din Targu Jiu, admisa la o universitate de prestigiu din Marea Britanie, care a procedat la fel: si-a atarnat de piept un rucsac cu pietre si s-a aruncat in rau. Politistii incearca sa descalceasca misterul celor doua sinucideri.
O eleva eminenta s-a sinucis aruncandu-se in rau cu un rucsac cu pietre
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la redactia@agenda.ro