Timisorenii vor din nou in... oras

In acest fel se ajunge la o densitate tot mai mare, greu de controlat pe alocuri, mai ales in conditiile in care profitul obtinut pe piata imobiliara este foarte tentant. In acelasi timp, apare un amestec ciudat intre vechi si nou, amestec pe care unii oameni inca il accepta greu, dar care este inevitabil. „Este un mixaj interesant, care da dimensiunea corecta a evolutiei orasului in salturi, o evolutie dictata de presiunea investitionala imobiliara”, spune acelasi arhitect sef.

De la un Plan Urbanistic General (PUG) bine facut, in 1991, s-a ajuns apoi la unul ceva mai pragmatic, in 2002, pentru ca in prezent lucrurile sa scape de sub control. Timisoara incearca sa tina pasul cu explozia imobiliara care o mana de la spate in ultimii ani, concomitent cu eforturile de a-si pastra si conserva cel putin o parte din valorile istorice.

Ca punerea in practica a acestui mixaj nu este intotdeauna usor de realizat o dovedesc, de exemplu, controversele legate de noile cladiri aparute in centrul vechi al orasului. Partea care s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, din mers, este zona Pietei 700. Intrucat lucrurile nu mai pot fi lasate sa meraga de la sine acolo, Primaria a pregatit un plan urbanistic zonal menit sa impace pe toata lumea.

„In acest fel se va reglementa un cvartal foarte importnat din centrul istoric, se va stabili clar ce drumuri trec pe acolo, ce ramane... Se va face un parcaj subteran pe doua nivele, cu aproximativ 1 000 de locuri, si se va face o reconfigurare a pietei”, spune arhitectul sef Sorin Ciurariu.

Odata cu aparitia celor doua cladiri de birouri si cu proiectele pentru alte doua in apropiere, zona respectiva devine una in care vechiul se amesteca cu noul, intr-o maniera inedita. Piata de alimente va ramane unde este, ca amplasament, pentru ca lumea asa doreste si, spune arhitectul sef, oriunde in lume exista locuri de genul acesta.

Se pune doar problema sa i se dea un aspect mai civilizat. In apropiere exista o parte din Bastion si o biserica veche care, de asemenea, vor fi integrate in noua structura a zonei. Nu se pune problema ca ceva sa fie daramat, ras, ca pe vremuri. Este vorba despre o tranzitie agresiva de la vechi la nou, dar fara masuri extreme.

In ce priveste problema locuintelor, arhitectul sef Ciurariu considera ca cel mai potrivit model pentru Timisoara este unul preluat din perioada interbelica, respectiv acela al locuintelor colective mici. Mai exact, blocuri nu foarte inalte, de 6-8-10 apartamente, prevazute cu spatii verzi si locuri de parcare in jur.

In acest fel, spune el, s-ar obtine o densificare controlata si decenta. Ideea pare una atractiva, insa multi timisoreni s-au declarat nemultumiti de ea in momentul in care acel gen de blocuri a aparut in zonele despre care ei stiau ca sunt exclusiv rezidentiale.

Pe de alta parte, spune arhitectul sef, s-a ajuns si la situatii absurde in care s-a dat aviz pentru construirea unei case, iar pe terenul in cauza a aparut ditamai vila transformata intr-un fel de bloc, unde nu mai locuiau doua sau patru persoane, ci douazeci. In astfel de cazuri, devin problematice si infrastructura si utilitatile, care au fost gandite doar pentru un numar mai mic de persoane.