Cursul de schimb BNR a depasit, luni, pragul de 4,36 lei / euro, apropiindu-se la mai putin de un ban de nivelul maxim istoric, atins in iunie 2010. Dealerii suspecteaza ca BNR a intervenit indirect ca moneda nationala sa nu cada mai mult: deprecierea leului a fost mai lenta decat scaderile monedelor tarilor din regiune.
Cursul de schimb BNR a crescut luni la 4,3608 lei/euro, o referinta superioara celei de luni a fost afisata de banca centrala in urma cu 17 luni, la 30 iunie 2010, cand euro a fost cotat la 4,3688 lei, precizeaza Mediafax. In ultimele zile, leul a pierdut usor, insa constant, teren in fata euro, cursul de schimb BNR fiind dupa cum urmeaza: 21 noiembrie - 4,3487 lei/euro; 18 noiembrie - 4,3565 lei/euro; 17 noiembrie - 4,3564 lei/euro; 16 noiembrie - 4,3598 lei/euro; 15 noiembrie lei/euro - 4,3608.
Cursul de schimb BNR a crescut, pe fondul unor volume foarte reduse de valuta tranzactionata
Cursul de schimb BNR a crescut usor in prima ora a sedintei de luni, la 4,3665 - 4,3695 lei/euro, intr-o piata cu volume foarte reduse de valuta tranzactionata si in care dealerii anticipau ca BNR va interveni din nou, pentru a incetini deprecierea monedei nationale. Spre jumatatea zilei, cand banca centrala anunta cursul de referinta, paritatea a coborat la 4,3620 - 4,363 lei/euro, iar dealerii spun ca BNR a fost prezenta in piata, insa volumele s-au mentinut reduse.
Moneda nationala s-a depreciat si in raport cu dolarul, cursul oficial urcand cu 1,7 bani, de la 3,2255 lei/dolar la 3,2425 lei/dolar.
Deprecierea leului, reflectata in cursul de schimb BNR, a fost mai lenta decat scaderile monedelor tarilor din regiune. La jumatatea sedintei de la Bucuresti, zlotul si forintul erau in scadere cu 0,3% si, respectiv, cu 1%.
CITESTE SI: Cursul BNR va ajunge la 4,40 lei/euro? Moneda nationala, la minimul ultimelor 17 luni