Camera Deputatilor a adoptat, marti, doua legi extrem de dezbatute, hulite, aparate: cea a asistentei sociale care prevede ca fondurile alocate asistentei sociale nu vor mai veni de la Guvern, ci de la consiliile judetene si locale, respectiv, cea a cainilor fara stapan, care permite eutanasierea animalelor dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia. In ambele cazuri, Camera Deputatilor e for decizional: legile vor merge la promulgare, la Presedintie.
Legea asistentei sociale a fost adoptata de deputati cu 168 de voturi “pentru” si cinci „impotriva“, insa deputatii opozitiei nu au votat. Reprezentantii PSD si PNL s-au opus acestui proiect de lege, pe motiv ca este un pretext de diminuare in bugetul de stat pe 2012 a cheltuielilor cu asistenta sociale.
Una dintre prevederile din lege care a nemultumit USL stipuleaza ca autoritatile locale vor prelua programele de asistenta sociala. Astfel spus, prin noua lege fondurile alocate asistentei sociale nu vor mai veni de la Guvern, ci vor intra in responsabilitatea consiliilor judetene si locale. Opozitia a sutinut ca, prin acest transfer autoritatile locale, nu vor avea forta financiara pentru a sustine asistenta sociala.
Legea cainilor fara stapan a prilejuit dezbateri incinse
Si Legea cainilor fara stapan a fost adoptata, marti, de Camera Deputatilor dupa mai multe saptamani de amanari. S-au strans tot 168 de voturi "pentru", insa 111 voturi "impotriva" si 14 abtineri. Camera Deputatilor a adoptat pe 17 octombrie legea pe articole, insa votul final a fost amanat de mai multe ori din cauza dezbaterilor tensionate asupra proiectului. CITESTE SI: Eutanasierea cainilor fara stapan, la votul final: alesii se sfasie in Parlament!
Deputatii puterii au sustinut ca legea permite fiecarei primarii sa decida, in urma consultarii cetatenilor, ce solutie adopta, fie construirea de adaposturi, sterilizarea, fie eutanasierea. Puterea a mai invocat in sprijinul legii incidentele din ce in ce mai dese in care animalele infuriate care au provocat rani grave sau chiar decesul unor persoane. CITESTE: Romania, condamnata de CEDO pentru ca nu-si apara cetatenii de cainii vagabonzi!
Eutanasierea cainilor fara stapan se va putea realiza dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari de cartier. Proprietarii vor avea obligatia identificarii cainilor prin microcipare sau alt mijloc.
Lacrimi in Parlament in momentul adoptarii legii cainilor fara stapan
Opozitia a acuzat Puterea ca sprijina o lege ce va da voie primarilor sa eutanasieze in masa cainii fara stapan si care permite sub acoperamant legal tratamente brutale pentru animale. Aproximativ o suta de persoane reprezentand organizatii de protectie a animalelor au stat la lojele destinate invitatilor.
Mai multe persoane care au asistat la votul final au izbucnit in plans in momentul in care legea a fost adoptata si au strigat: "Ucigasilor!" sau "Rusine sa va fie!". CITESTE SI: Flash mob la Timisoara impotriva eutanasierii cainilor fara stapan