Incurcate sunt caile justitiei in Romania! Pe de-o parte, Traian Basescu castiga procesul intentat lui Dinu Patriciu pentru "minciuna si trucarea unor filmari", dupa publicarea unor imagini in care presedintele parea a lovi un copil la un miting electoral, acum sapte ani. Apoi, in motivarea sentintei, publicata miercuri, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti admite ca "reclamantul (Traian Basescu - n.r.) a savarsit un act de violenta fizica asupra minorului", insa precizeaza ca "nu este investita cu o actiune avand ca obiect tragerea la raspundere a reclamantului pentru aceasta fapta savarsita in septembrie 2004".
Filmuletul socant a iesit la iveala inainte de turul doi al alegerilor prezidentiale de acum doi ani. Omul de afaceri Dinu Patriciu declarase in 25 noiembrie 2009 la Tv ca nu va fi de acord cu o intelegere PNL - PD-L, mai ales pentru ca impotriva lui Traian Basescu are ceva personal, dupa ce l-a vazut lovind un copil in 2004 la Ploiesti. Vezi aici video-ul!
Traian Basescu, initial: Trebuie sa vedem, m-a injurat copilul, a spus ceva?Traian Basescu, ulterior: Au prezentat un film trucat. Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!
Intr-o prima faza, la Tv, Traian Basescu, vadit luat prin surprindere, nu a negat vehement episodul, cum a facut-o ulterior, ci a afirmat, ezitant: "Sincer, nu-mi aduc aminte de incident, trebuie sa vad si eu despre ce-i vorba. Va asigur ca o sa ma uit si o sa va dau o explicatie". E trucaj cumva, a fost intrebat? "Nu, nu, nu pot afirma asa ceva, nu-mi dau seama, a spus copilul ceva, a vorbit urat, ce a facut? (...) Eu nu vad decat niste imagini. Trebuie sa vedem: m-a injurat copilul, a spus ceva? Hai sa vedem despre ce-i vorba, lasati-ma sa ma consult cu cei care au fost cu mine."
"Pentru minciuna si trucarea unor filmari il dau in judecata pe Dinu Patriciu si cotidianul "Gardianul". Fac acest lucru pentru ca au prezentat un film trucat.", anuntase apoi Traian Basescu. Presedintele declara atunci ca, potrivit Institutului National de Expertize Criminalistice, inregistrarea contine elemente de editare computerizata in sensul alterarii integritatii, nu e autentica si nici nu reprezinta o copie realizata cu acuratete a unei inregistrari autentice.
Judecatoria Sectorului 1 a admis actiunea asa cum a fost formulata de seful statului si l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum si la publicarea deciziei in doua publicatii cu tiraj national, in doua numere consecutive. CITESTE: Traian Basescu a castigat procesul cu Dinu Patriciu l VIDEO
Judecatorul: declaratia presedintelui Traian Basescu are valoarea unei "marturisiri extrajudiciare verbale"
Instanta considera, in motivarea deciziei, citata de Mediafax, ca, "sub aspectul fortei probante", declaratia presedintelui Traian Basescu are valoarea unei "marturisiri extrajudiciare verbale", care, in conformitate cu dispozitiile articolelor 1204 si 1205 Cod Civil, poate fi folosita ca proba impotriva celui care o face, "in pricinile in care este permisa administrarea probei cu martori". "In temeiul probelor aratate mai sus si tinand cont ca prin verbul «a impinge» se intelege si «a imbranci» (conform DEX, editia 1998), instanta retine ca reclamantul (Traian Basescu - n.r.) a savarsit un act de violenta fizica asupra minorului aflat in public, la mitingul electoral din 2004", noteaza judecatorul in motivarea deciziei, potrivit aceleiasi surse.
Instanta mai arata ca "nu este investita cu o actiune avand ca obiect tragerea la raspundere a reclamantului pentru aceasta fapta savarsita in septembrie 2004". CITESTE SI: Traian Basescu loveste un copil in campania din 2004? Presedintele neaga acuzatiile