Romania se situeaza pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste utilizarea internetului. Datele statistice arata ca mai mult de jumatate dintre romanii cu varsta cuprinsa intre 16 si 74 de ani nu au folosit niciodata internetul.
Datele prezentate de Eurostat, biroul de statistica al Comisiei Europene, arata ca, in perioada de referinta ianuarie-martie 2011, 54% dintre romanii cu varste intre 16-74 de ani nu au folosit niciodata internetul, in timp ce mai putin de o treime dintre gospodariile din Romania au acces la o conexiune de mare viteza (broadband), cifre care plaseaza Romania pe ultima pozitie in UE, scrie Mediafax.
Potrivit datelor Eurostat, in Romania se inregistreaza cel mai ridicat procentaj din UE, fata de o medie europeana de 24%. Media europeana a scazut in ultimii cinci ani cu 18 puncte procentuale, de la 42% in 2006, cand aproape trei sferturi dintre romani (74%) nu utilizasera niciodata internetul.
Dupa cum arata studiul realizat de Eurostat, pe locul al doilea se situeaza Bulgaria (46%), apoi Grecia (45%), Cipru si Portugalia (41%), respectiv Italia (39%). Ungaria figureaza cu un procentaj de 28%, Cehia cu 24%, in timp ce in Suedia, Olanda si Danemarca doar 5-7% din populatie nu a avut contact cu spatiul virtual.
In ceea ce priveste accesul la internet, Eurostat estimeaza ca 47% dintre familiile din Romania au la dispozitie o conexiune, fata de 14% in 2006, procentaj care presupune penultimul loc in UE, devansand doar Bulgaria (45%). Media UE a urcat de la 49% la 73% in ultimii cinci ani.
Studiul mai releva faptul ca numarul gospodariilor cu acces la internet de mare viteza (broadband) a urcat in Romania de la 5% la 31% in perioada analizata, cel mai scazut procentaj din Europa, in timp ce media UE a crescut de la 30% la 68%. In Olanda, Suedia si Danemarca procentajul se ridica la 94%, 91%, respectiv 90%.
Romanii, la coada UE si in privinta comertului pe internet
In privinta comertului online, Romania, ca de altfel si Bulgaria, se pozitioneaza la coada UE, numai 13% dintre utilizatorii de internet comandand produse sau servicii prin acest mediu, fata de 58% la nivelul Uniunii.
Citeste si: Romania ocupa locul doi in lume la viteza de download de pe internet