Craciunul este celebrat inca din antichitate pentru a marca nasterea lui Iisus: cu toate acestea, n-a fost acceptat ca sarbatoare legala decat mult mai aproape de vremurile noastre. Mos Craciun este versiunea mai noua a Sfantului Nicolae. Pentru unii, e fratele mai bogat al lui Mos Ajun. Personajul simpatic, dolofan si zambitor, care imparte cadourile din sania sa trasa de reni, si-a mutat "resedinta" in Laponia cand s-a descoperit ca la Polul Nord nu sunt astfel de animale!
Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun
Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerand ca aceasta a avut loc in luna septembrie. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima data oficial data nasterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. In 325, imparatul Constantin cel Mare a desemnat oficial Craciunul ca sarbatoare care celebreaza nasterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie "zi sfanta" intr-o saptamana de sapte zile si a introdus Pastele cu data variabila.
Cu toate acestea, cele mai multe tari nu au acceptat Craciunul ca sarbatoare legala decat din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun (25 decembrie) in imediata apropiere a Solstitiului de iarna: in Franta pana in anul 1564, in Rusia pana in vremea tarului Petru cel Mare, iar in Tarile Romane pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Brazi atarnati cu varful in jos sau cu mere rosii
In secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atarne brazii de Craciun in tavan, cu varful in jos, ca simbol al crestinatatii. In jurul anului 1500, oamenii au inceput sa vada in bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atarnat in el mere rosii, simbol al pacatului originar. In secolul al XVI-lea, insa, familiile crestine au inceput sa decoreze brazii cu hartie colorata, fructe si dulciuri.
Oliver Cromwell a interzis colindele
Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc ii apartine lui Ritson si dateaza din 1410. Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell, care in secolul al XVII-lea a interzis colindele.
In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cantate de cor si acompaniate la chitara. Una dintre ele era "Silent Night, Holy Night", cantata astazi in peste 180 de limbi de milioane de persoane.
Mos Craciun, fratele mai bogat al lui Mos Ajun
Reprezentarile lui Mos Craciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel ca intre imaginea acestuia in vechea cultura populara - de frate mai bogat si mai inimos al lui Mos Ajun - si imaginea contemporana - de personaj iubit de copii - exista mari diferente.
Din vechime se stie ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a refuzat-o, dar i-a indrumat pasii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. In unele legende populare si colinde, Mos Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui sau.
Mos Craciun este versiunea mai noua a Sfantului Nicolae!
Sfantul Nicolae din Myra reprezinta sursa primara de inspiratie pentru Mos Craciun. El a trait in secolul al patrulea si a fost un episcop crestin al provinciei Licia din Anatolia bizantina, fiind renumit pentru faptul ca impartea cadouri oamenilor saraci.
Mos Craciun a fost asemanat cu Odin, un zeu important la popoarele germanice.In doua carti scrise in secolul XIII in Islanda, „Poetic Edda” si „Prose Edda”, acesta este prezentat zburand pe un cal cu opt picioare numit Sleipnir ce putea calatori pe distante lungi.
Sarbatoarea inchinata lui, Yule, avea loc anual pe 21 decembrie. In ajunul acestei zile, copii isi umpleau incaltamintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri in locul acestora.
De unde vin spiridusii lui Mos Craciun?
Pe de alta parte, ideea de spiridusi de Craciun vine din credinta straveche ca gnomii pazeau casa omului de spiritele rele. In Evul Mediu, in loc sa ofere daruri, spiridusii mai degraba asteptau sa le primeasca. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Craciun. Scriitorii scandinavi Thile, Toplius si Rydberg au combinat cele doua trasaturi oarecum contradictorii ale personajelor: ei ii prezentau pe spiridusi putin rautaciosi, dar buni prieteni si ajutoare de nadejde ale lui Mos Craciun. Unii spun ca sunt 13 spiridusi, altii sunt convinsi ca este vorba de noua, altii - de sase. Intr-o vreme se credea ca Mos Craciun si spiridusii sai se simt foarte bine in casa lor de la Polul Nord.
Cine l-a mutat pe Mos Craciun de la Polul Nord in Laponia?
In 1823, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St. Nicholas" (cunoscuta si ca "The Night Before Christmas"), in care el l-a descris pe Mos Craciun ca pe un personaj simpatic, dolofan si zambitor, care imparte cadourile din sania sa trasa de reni. In 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o harta a lumii si urmarind calatoria Mosului de la Polul Nord in Statele Unite, deci se presupunea ca acolo, in indepartatul Nord, locuieste batranul cel bun. Dar la inceputul secolului s-a descoperit ca nu exista reni la Polul Nord, asa ca toti ochii s-au intors spre Finlanda, unde exista multe astfel de animale.
Si Coca-Cola si-a adus contributia la imaginea Mosului
In 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul national de radio finlandez, a declarat ca Mosul locuieste pe un munte in Laponia. Astazi pare aproape sigur insa ca Mos Craciun si cei 11 spiridusi ai lui stau bine ascunsi undeva pe muntele Korvatunturi in Laponia, Finlanda, in apropiere de granita cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiridusi, este paznicul credincios al satului lui Mos Craciun. In 1931, Mos Craciun a primit o noua imagine printr-o campanie publicitara, desfasurata de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a conturat o burta durdulie, un aer jovial, un costum rosu si o atitudine toleranta.
Rudolph este cel mai celebru ren al Mosului. Cum se numesc ceilalti?
Cum reuseste acesta sa se miste atat de repede, intr-o noapte, din Laponia pana in casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multa vreme in urma, Mos Craciun si spiridusii sai au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care ii face sa zboare. Acest praf magic este imprastiat peste fiecare ren cu putin timp inainte de a pleca din Laponia, in ajunul Craciunului. Este suficient pentru a-i face sa zboare intreaga noapte in jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducatorul celorlalti opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen. Cand Rudolph era pui, nasul sau a fost atins de Magia Craciunului si de atunci este stralucitor si rosu.
Vezi intr-un desen animat clasic, din anul 1948, cum a devenit Rudolph seful renilor lui Mos Craciun: