Procesul fostului presedinte egiptean, Hosni Mubarak: procurorul Mustafa Khater a cerut, joi, "pedeapsa maxima impotriva lui Mubarak si a celorlalti acuzati, adica moartea prin spanzurare". Mubarak este acuzat ca a ordonat uciderea protestatarilor in timpul demonstratiilor din februarie 2011 indreptate impotriva regimului instaurat de el.

Discursul unuia din procurori: Mubarak merita sa sfarseasca in umilinta si rusine
Un alt procuror egiptean, Mustafa Suleiman, l-a acuzat pe Mubarak, acum doua zile, ca s-ar fi comportat ca un tiran: "Aici avem un presedinte care si-a dedicat ultimul deceniu al regimului pentru a pune la cale ceva ce nimeni din Egipt nu a incercat vreodata - succesiunea fiului sau. Merita sa sfarseasca in umilinta si rusine: de la palatul prezidential la cusca acuzatilor, si apoi cea mai dura pedeapsa". Instanta se va pronunta in zilele urmatoare.
"Acuzarea a confirmat ca Mubarak, Adli (fostul ministru de Interne) si alti sase oficiali din domeniul securitatii au instigat la deschiderea focului impotriva manifestantilor", a declarat procurorul Mustafa Suleiman.
Fostul presedinte egiptean, Hosni Mubarak, adus cu targa la tribunal
Starea de sanatate a fostului presedinte, in varsta de 83 de ani, este foarte proasta: el a fost adus cu ambulanta si apoi cu targa in sala de judecata. Procesul fostului presedinte, care a demisionat la 11 februarie la presiunile unei revolte populare, a inceput la 3 august. Mubarak se afla in arest preventiv la un spital militar de la periferia capitalei egiptene.
Multi egipteni considera ca generalii care au preluat puterea dupa caderea lui Mubarak, in urma unei revolutii de 18 zile, nu au niciun interes sa-l condamne, iar acuzatiile dure ale lui Suleiman ar fi putut fi facute tocmai pentru a indeparta aceste temeri.
CITESTE SI: Mubarak, infarct dupa ce a vazut imaginile cu uciderea lui Gaddafi l VIDEO