Presedintele Traian Basescu l-a atacat la Tv, in direct, luni seara, pe subsecretarul de stat Raed Arafat, care isi exprima nemultumirile vizavi de noua lege a sanatatii: sa nu cream psihoza publica ca acest guvern vrea sa distruga sistemul de ambulanta, sa-l dea la niste golani privati! Ca urmare, Raed Arafat a anuntat ca se gandeste foarte serios sa plece din functie: "Ma retrag si vorbesc din afara sistemului, ca orice cetatean"

Traian Basescu a declarat la Realitatea Tv: "Vreau sa-l atentionez pe domnul doctor Arafat ca acest proiect de lege este pentru discutat, de asta a fost lansat in dezbatere publica, cea mai corecta abordare este sa se prezinte la ministru cu observatiile dansului si nu sa creeze o psihoza publica, ca acest guvern, ticalos, de altfel, nu, domnu' Arafat, vrea sa distruga sistemul de ambulanta, sa-l dea la niste golani privati".
Traian Basescu: nu sunt un specialist, eu doar citesc legea
"Nu se pune problema desfiintarii sistemului de ambulanta de stat. Serviciile de urgenta se asigura gratuit tuturor cetatenilor. Acesta lege a sanatatii e foarte necesara, nu sunt un specialist, eu doar citesc legea. Proiectul de lege a sanatatii a fost lansat pentru a fi dezbatut, cel mai corect ar fi ca dl Arafat sa prezinte la minister observatiile respective, nu sa atace. Avem in program achizitia a 1200 de ambulante, care e problema daca 800 sunt ale statului si 400 private?", a afirmat seful statului
Raed Arafat: Ma retrag si vorbesc din afara sistemului, ca orice cetatean
Raed Arafat, care avertizase ca prin aparitia privatului in acest sector reactia va fi necontrolata, nestandardizata si ineficienta, a raspuns: "Pana maine ma gandesc foarte serios varianta de a demisiona. Ma retrag si vorbesc din afara sistemului, ca orice cetatean. Nu vreau sa transform aceasta treaba in nimic personal. Nu ma apar pe mine, eu maine pot sa imi gasesc un loc imediat si cu plata mai buna. Este clar ultima batalie pentru dezvoltarea unui sistem de urgenta in Romania".
Traian Basescu: Nu am nimic cu domnul Arafat, dar are niste puncte de vedere stangiste
Tot Traian Basescu a avut ultimul cuvant, sunand din nou la Realitatea Tv: "Uitam ca avem localitati in care nu ajunge salvarea. E o campanie publica impotriva legii. Sunt profesori universitari, doctori, nu stiu, au un grad de aroganta, inclusiv fata de mine. Mi se pare incorect. Cu ce va deranjeaza ca o ambulanta privata ajunge mai repede? Avem nevoie de un sistem privat in sanatate. Nu am nimic cu dl Arafat, dar sa nu se inteleaga ca numai statul poate face acest lucru, ca nu e adevarat. Domnul Arafat are niste puncte de vedere stangiste". Si finalul: "Na, ca va fac emisiunea!"
Recent, presedintele Traian Basescu deschisese focul in acest razboi despre reforma in sanatate: "Va dau un exemplu de rezistenta - am avut o discutie cu Raed Arafat, cel care a creat sistemul SMURD. Daca este vreun dusman mai mare al aparitiei inca a unui sistem privat de sanatate, el se numeste Raed Arafat". CITESTE SI: Raed Arafat, gata sa se retraga daca politicul decide ca nu are dreptate!
Cat de departe sunt timpurile cand presedintele Traian Basescu il decora cu Ordinul National pentru Merit in grad de Ofiter pe Raed Arafat!
Cui ii dati dreptate in razboiul Traian Basescu - Raed Arafat privind serviciile de sanatate?