Marian Nedelea, un ziarist din Constanta, e cautat de Politie dupa ce familia i-a anuntat disparitia - a lasat doua bilete in care spunea ca nu mai vrea sa fie o povara pentru nimeni!
"Marian Nedelea a lasat doua bilete scrise prin care isi motiva gestul si in care mentiona faptul ca doreste sa fie liber si sa nu mai fie o povara pentru nimeni", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Constanta, Bogdan Paduraru, care a mai precizat ca acesta a fost dat deja in urmarire nationala.
Initial, un bilet lasat a fost interpretat ca o demisie; ulterior, colegii s-au gandit la ceva mai rau
Colegii de la cotidianul la care era angajat Marian Nedelea spun ca acesta a fost de serviciu duminica, iar luni, cand trebuia sa predea niste materiale, nu a mai aparut. Redactorul-sef al publicatiei, Cosmin Zaporojan, spune ca Nedelea a fost sunat luni dimineata, pe telefonul mobil, dar aparatul era inchis.
"Cand am sunat din nou, mai tarziu, a raspuns prietena lui, care ne-a spus ca Marian a disparut", a spus Cosmin Zaporojan. "El a lasat la redatie un bilet, pe biroul meu, in care spunea ca vrea sa fie liber si ca nu mai vrea sa fie o povara. Initial am interpretat biletul ca pe o demisie si abia cand am aflat ca a fost dat disparut ne-am gandit la ce poate fi mai rau”, a mai spus redactorul-sef al cotidinului, citat de Mediafax.
Potrivit Politiei Constanta, disparitia lui Marian Nedelea a fost semnalata luni seara, in jurul orei 22, de catre tatal sau. Jurnalistul ar fi plecat, in cursul zilei, de la locuinta prietenei sale din municipiul Constanta si nu a mai revenit.