Vineri, 13 ianuarie, este ziua in care intra in vigoare legea privind noua taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule: noua taxa de poluare auto se aplica numai masinilor care se inmatriculeaza incepand cu aceasta data, anunta Ministerul Mediului. Vezi ce cuprinde legea si normele de aplicare a ei - care sunt elementele luate in calcul, cine este exceptat si scutit, acte necesare, cum se achita, formule de calcul!
"Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a aparut marti, 10 ianuarie 2012, in Monitorul Oficial al Romaniei si va intra in vigoare, in data de 13 ianuarie 2012, conform Normelor de tehnica legislativa prevazite de Legea 24/2000.
Tot de la aceasta data, Legea va putea fi si aplicata intrucat au fost aprobate si Normele care reglementeaza aplicarea acesteia.
Noua taxa se aplica numai masinilor care se inmatriculeaza incepand din 13 ianuarie 2012, data la care intra in vigoare noua Lege", a comunicat Ministerul Mediului si Padurilor.
Taxa de poluare va fi platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania. Pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitata de catre cumparator la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, dupa ce intra in vigoare aceasta lege.
Legea prevede o reducere a taxei de poluare cu pana la 25%, dand posibilitatea ca, in cazul in care taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poata solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita.
Pentru ce autovehicule se aplica taxa, cine este exceptat si scutit?
Obligatia de plata a taxei intervine:
- cu ocazia inmatricularii unui autovehicul in Romania;
- la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri;
- la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei
Taxa se aplica pentru autovehiculele din categoriile M1 - M3 si N1 - N3, cu exceptia:
a) autovehiculelor apartinand misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
b) autovehiculelor special modificate in scopul conducerii de catre persoanele cu handicap, precum si autovehiculele special modificate in scopul preluarii si transportarii persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite in Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, de politie, de jandarmerie, de politia de frontiera, de pompieri;
d) autovehiculelor definite conform RNTR2 destinate serviciilor de ambulanta si medicina, autovehiculele speciale echipate corespunzator pentru acordarea ajutorului de urgenta, precum si autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare si stingere a incendiilor;
e) autovehiculelor a caror caroserie sau al caror sasiu a fost inlocuita/inlocuit, cu conditia ca aceste autovehicule sa fi fost anterior inmatriculate pe teritoriul Romaniei;
f) autovehiculelor speciale a caror deplasare pe drumurile publice este in general limitata numai la si de la
locul de munca, ale caror motoare respecta normele privind poluarea chimica aplicabile masinilor mobile nerutiere.
Taxa nu se plateste atunci cand autovehiculele sunt:
a) incadrate in categoria vehiculelor istorice;
b) acordate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratieipublice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, de catre guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, prin donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica;
c) confiscate sau intrate potrivit legii in proprietatea privata a statului si acordate cu titlu gratuit in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
d) destinate competitiilor sportive.
Taxa nu se aplica nici pentru:
a) autovehiculele pentru care in rubrica 1 "Categoria" din cartea de identitate a vehiculului este inscris unul dintre codurile: L1e, L2e, L3e, L4e, L5e, L6e sau L7e (autovehicule cu 2 sau 3 roti ori asimilate) sau T1, T2, T3, T4 ori T5 (tractoare agricole sau forestiere);
b) autovehiculele care, in vederea scoaterii din parcul auto national si inmatricularii in alt stat, se inmatriculeaza temporar in Romania.
Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul inmatriculat pe teritoriul Statului Roman anterior datei de 1 ianuarie 2007.
Obligatia de plata a taxei intervine si in cazul autovehiculului inmatriculat pentru prima data, in Romania, dupa 1 ianuarie 2007 care intruneste cumulativ urmatoarelor conditii:
a) pentru el nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule sau taxa pe poluare pentru
autovehicule;
b) face obiectul primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, dupa intrarea in vigoare a prezentei
legi.
Valoarea in lei a taxei se determina pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent. Exceptiile de la plata taxei se acorda pe baza mentiunilor speciale inscrise in cartea de identitate a vehiculului.
In vederea calcularii taxei de catre autoritatea fiscala, contribuabilul trebuie sa prezinte, in copie si in
original, urmatoarele documente:
a) cartea de identitate a vehiculului;
b) documente care atesta dobandirea autovehiculului pentru care se solicita plata taxei de catre contribuabil;
c) in cazul autovehiculelor rulate achizitionate din alte state, un document din care sa rezulte data primei inmatriculari a acestora si, dupa caz, declaratia pe propria raspundere, precum si rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman"
In cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, in locul cartii de identitate a vehiculului, va fi prezentat un document care sa contina elementele necesare calculului taxei de catre organul fiscal.
Taxa se achita in lei de contribuabili, prin virament sau in numerar, la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal, in contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscala a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
In functie de ce elemente este calculata noua taxa de poluare?
Taxa se stabileste in functie de:
1. Norma de poluare Euro, se regaseste codificata in cartea de identitate a autovehiculului la rubrica 5 "Numarul de omologare", prin ultimele doua caractere din numarul de omologare, gen non-Euro - E0 sau R0, Euro 1 - E1, Euro 2 - E2 s.a.m.d.
2. Valoarea combinata a emisiei de CO2, exprimata in g/km, este cea inscrisa in cartea de identitate a autovehiculului la rubrica "Modificari ce nu afecteazaperformantele si caracteristicile de folosinta ale vehiculului", pentru categoria "Autoturism M1" sau "Autoturism M1G" incadrat in norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6
3. Capacitatea cilindrica, exprimata in cm3, se regaseste inscrisa in cartea de identitate a autovehiculului.
4. Vechimea autovehiculului, calculata ca diferenta intre data la care se efectueaza calculul si data primei inmatriculari. In cazul autovehiculelor rulate care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, data primei inmatriculari utilizata la calculul taxei este cea inscrisa la rubrica corespunzatoare a documentului de inmatriculare strain. In cazul in care din documentul de inmatriculare nu reiese data exacta a primei inmatriculari se va considera data de referinta prima zi a anului de fabricatie.
5. Filtrul de particule, in cazul autovehiculelor echipate cu motor diesel prevazute din constructie cu filtru de particule, carora li se aplica o reducere de 25% doar daca in cartea de identitate a acestora, la rubrica "Modificari ce nu afecteaza performantele si caracteristicile de folosinta ale vehiculului", este inscris textul "Filtru de particule".
Iata si formulele de calcul!
- pentru autovehiculele non-Euro, Euro 1 sau Euro 2:
Suma de plata = C x D x (100 - E)/100,
unde:
C = cilindree (capacitatea cilindrica);
D = taxa specifica pe cilindree;
E = cota de reducere a taxei,
- pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 3, 4, 5
Suma de plata = [(A x B x 30%) + (C x D x 70%)] x (100 - E)%,
unde:
A = valoarea combinata a emisiilor de CO2, exprimata in grame/km;
B = taxa specifica, exprimata in euro/1 gram CO2;
C = cilindree (capacitatea cilindrica);
D = taxa specifica pe cilindree;
E = cota de reducere a taxei,
- pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 6 taxa se va determina pe baza formulei prevazute mai sus, odata cu intrarea in vigoare a normei Euro 6 pentru inmatricularea, vanzarea si introducerea in circulatie a vehiculelor noi.
Suma reprezentand taxa ce urmeaza a fi platita poate fi ajustata si atunci cand persoana care solicita inmatricularea sau, dupa caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman", ca deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decat cea indicata de grila prevazuta in anexa la lege. In acest caz, deprecierea unui autovehicul in raport cu un autovehicul considerat "standard" se calculeaza dupa formula:
D = (d1 x 0,30) + (d2 x 0,30) + (d3 x 0,40),
unde:
D - deprecierea totala;
d1 - deprecierea stabilita in functie de vechime;
d2 - deprecierea stabilita in functie de starea generala;
d3 - deprecierea stabilita in functie de nivelul de dotare.
Restituirea sumelor, numai dupa ce statul acopera obligatiile fiscale restante ale contribuabilului!
Ministrul mediului Laszlo Borbély a precizat ca "persoanele care au platit taxa de poluare dupa 1 iulie 2008, iar cuantumul acesteia este mai mare decat cea rezultata din aplicarea legislatiei in vigoare, vor putea sa recupereze aceasta diferenta de la directiile financiare.
Persoanele interesate trebuie sa completeze un formular de restituire pe care il vor gasi la directiile financiare, sa aduca documentul doveditor al platii taxei de poluare, copia cartii de identitate a vehiculului si copia certificatului de inmatriculare, impreuna cu prezentarea in original a acestora.
Restituirea se va face in intervalul de 45 de zile de la depunerea cererii, printr-un cont indicat de solicitant sau prin directiile financiare", anunta ministerul.
Si pentru ca, probabil, vor exista discutii si probleme, "in masura in care aplicarea prevederilor privind taxa va impune precizari suplimentare, acestea vor fi emise prin ordin al ministrului mediului si padurilor, al ministrului finantelor publice si al ministrului transporturilor si infrastructurii".
CITESTE SI: Timisorenii nu se inghesuie sa plateasca taxa auto