Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat, vineri dimineata, la sase luni de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost judecat pentru santajarea lui Sebastian Ghita, potrivit unei decizii a Judecatoriei sectorului 1. In acelasi dosar, judecatorii l-au condamnat la cinci luni de inchisoare si pe Ion Ilie Cezar.
Decizia Tribunalul Bucuresti poate fi atacata cu recurs. Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar au fost trimisi in judecata, in 23 mai 2011, in stare de arest, pentru santaj, de catre procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, noteaza Mediafax.
In perioada martie - aprilie 2011, potrivit acuzarii, Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar l-au constrans, prin amenintare, pe Sebastian Ghita, parte vatamata in dosar, sa le remita suma de 150.000 de euro ori sa accepte denuntarea unui contract cu scopul obtinerii injuste, in folosul lor de beneficii materiale cu consecinta prejudicierii partii vatamate.
Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar l-au amenintat cu moartea pe Sebastian Ghita
Constrangerea a fost realizata de catre inculpati, prin amenintarea cu uciderea partii vatamate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele intrebuintate, datorita succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natura sa creeze temere partii vatamate, astfel incat aceasta a remis suma de 150.000 de euro.
Suma de bani urma sa ajunga la inculpatul Vintu prin intermediul inculpatului Ion Ilie. Banii urmau sa ajunga la Vintu in scopul obtinerii unor foloase materiale injuste.
In data de 8 noiembrie 2011, Sorin Ovidiu Vintu a fost arestat preventiv iar, alaturi de alte noua persoane, printre care si Liviu Luca, intr-un alt dosar, cel privind delapidarea Petromservice.
Vintu si ceilalti inculpati in acest dosar au fost eliberati din arest in acest dosar, in 14 noiembrie 2011, de un complet de trei judecatori de la Curtea de Apel Bucuresti.
Intr-un alt dosar, Vintu este judecat pentru favorizarea fostului director Gelsor, Nicolae Popa, adus in tara din Indonezia in 22 aprilie 2011, dupa mai bine de zece ani de la prabusirea Fondului Natonal de Investitii.
Citeste si: Vintu si Ilie Cezar, trimisi in judecata pentru santajarea lui Sebastian Ghita