Agonia a luat sfarsit. Handbalistii timisoreni au scapat de cosmarul retrogradarii in esalonul secund, iar conducerea clubului este libera acum sa gandeasca strategia de transferuri pentru sezonul viitor.
Dupa cateva saptamani de incertitudine, Consiliul de Administratie al Federatiei Romane de Handbal a decis ieri, cu unanimitate de voturi (au fost doar trei optiuni impotriva), pastrarea sistemului cu 14 echipe, atat in Liga Nationala masculina, cat si in cea feminina. Propunerea a fost imediat ratificata de Adunarea Generala a forului condus de Cristian Gatu.
„Era absurd sa se ajunga la 12 echipe, tocmai acum cand interesul pentru handbal a inregistrat o crestere semnificativa. Pe de alta parte, inchipuiti-va cum ar fi fost ca Poli sa evolueze in liga a doua, avand cinci jucatori de lot national. Trebuie sa facem uitat cat mai repede acest sezon si sa evitam greselile de strategie din trecut", a fost prima reactie declarativa a presedintelui Viorel Serban.
La randul sau, Petru Ianto, secundul maghiarului Éles József, se gandeste deja la campania de transferuri care va urma. „Intai sa vedem pe cine putem aduce si apoi vom decide care jucatori vor pleca". Éles József este asteptat sa semneze zilele acestea noul contract cu gruparea viola.