In Piata 700 din Timisoara, semaforul pentru pietoni de la traversarea strazii Paris le face cu ochiul trecatorilor. Problema e ca are un singur ochi, cel verde. E chior, saracul, de mai multe zile. Partea rea este ca trebuie sa fii cu mare bagare de seama la masini, al caror stop n-are nicio problema, partea „buna“ e ca nu poti fi amendat pentru traversare pe rosu!
Intr-una din zilele trecute, mai multe stopuri din oras nu au functionat. Am cerut lamuriri de la furnizorul de energie electrica, crezand ca o fi iar vreo pana de curent. Nu era. Problema tinea strict de gestionarul semafoarelor, recte Primaria Timisoara. Intre timp s-a rezolvat, dar nu pe de-a-ntregul.
Bunaoara, in Piata 700 din Timisoara, semaforul pentru pietoni de langa chioscul de mezeluri le face cu ochiul trecatorilor. Cu un singur ochi, cel verde. Este monocolor de cel putin o saptamana. Trebuie sa fii cu ochii-n patru la masini, al caror semafor merge bine-mersi. Cand au verde, soferii nu tin cont ca stopul tau nu afiseaza rosu, deci esti in pericol de coliziune.
Chestia relativ buna, daca ai o perspectiva mai jucausa asupra problemei, este ca nu poti fi amendat pentru traversare pe rosu. Este, probabil, singurul avantaj al stopului cu un singur ochi. O fi vreun experiment, vreo noua inventie? Putin probabil. Mai degraba avem de-a face, ca in atatea alte cazuri care tin de traficul din Timisoara, cu delasarea celor care gestioneaza infrastructura.