Un timisorean de 72 de ani, inselat cu peste 1.000 de euro la o casa de schimb valutar din Centru, isi cauta cu disperare dreptatea. Omul vrea doar sa vada sanctionate firmele care trag in piept clientii.
Ion Perianu a reusit chiar sa convoace, miercuri, la Prefectura, o intalnire cu reprezentanti ai institutiei, ai OPC, ai Garzii Financiare si ai Politiei. Mai multe case de schimb valutar din oras sunt acuzate de practici inselatoare, astfel ca s-a hotarat elaborarea unei propuneri de modificare a legislatiei.
Este vorba despre unele masuri de informare a clientilor de catre cei care desfasoara activitati de schimb valutar, cu privire la formularul de acceptarea a tranzactiei, afisarea la loc vizibil a comisioanelor practicate, precum si a cursurilor practicate la operatiunile de vanzare-cumparare.
Timisoreanul a fost inselat cu 1.100 de euro cand a schimbat 6.000 de euro pentru ca pe panou erau trecute doua sectiuni, cecuri de calatorie si curs de schimb valutar. Ion Perianu se numara printre pagubitii care nu au observat acest aspect. „in fiecare saptamana, facem controale la casele de schimb valutar pentru ca reclamatiile curg.
Acum, de la zeci de reclamatii pe care le primeam saptamanal, sunt una-doua. Mai multe case de schimb valutar au fost sanctionate, dar pentru chestiuni minore, cum ar fi neafisarea orarului sau nerespectarea orarului. Nicio firma de acest gen nu a fost inchisa pentru ca nu exista text de lege”, ne-a declarat Oana Jichici, directorul OPC Timis.
Potrivit comisarului Gheorghe Popescu, adjunctul IPJ Timis, saptamana trecuta au fost amendate opt case de schimb valutar.