[Duminica, 25 07 2010, 13:03]
Pentru un album de debut, The ArchAndroid (Suites II and III) este un disc al naibii de complicat. Nu-ti vine sa crezi ca Janelle e intr-adevar o debutanta. Cum poate o voce la inceput de drum sa se adapteze atat de „la fix“ rap-ului sau rock-ului? Sau jazz-ului? Da, discul e un album concept in „felia” pop. O chestie neobisnuita pentru zilele noastre. Da, e un album pur si simplu briliant. E extrem de reconfortant cant asculti un talent care vine parca de niciunde. Un debut atat de promitator si fara compromisuri, poate naste comparatii deplasate. De genul „viitoarea”...X. Nu stiu daca Janelle va deveni pe viitor un superstar, dar primul pas a fost facut, iar albumul acesta merita sa fie undeva in fruntea clasamentului cu cele mai bune discuri ale anului, la categoria pop.
Detalii»
[Vineri, 23 07 2010, 19:58]
Nu-ti trebuie un fler deosebit pentru a ghici ca albumul acesta este unul din seria acelora in care un interpret care a vandut sufiecient de multe discuri pentru a trai linistit tot restul vietii se aliaza cu o orchestra simfonica si isi reinterpreteaza piesele intr-o maniera “altfel”. De obicei, piesele alese in acest gen de “combinatie” fac parte din categoria greatest hits. Poate singurul atu al acestui disc este tocmai acest fapt: melodiile prezente aici nu sunt “doar” hituri. Sau ca sa formulez altfel: lipsesc anumite slagare evergreen din visteria solistului. E bine sa fii Sting, findca omul acesta are un auditoriu cat se poate de tolerant. Albumul este asa si asa, are momente bune, dar de la Sting m-as fi asteptat la mai mult.
Detalii»
[Joi, 22 07 2010, 19:20]
A fost o vreme in care Korn era un nume respectat in scena rock. Chiar daca respectul a ramas fara indoiala si astazi, creatiile lor din ultima vreme n-au mai reusit sa provoace fiorii cu care taticii nu – metal-ului au devenit cunoscuti in intreaga lume. Chiar daca nu e taman genul potrivit pentru o seara linistita, muzica celor de la Korn suna bine chiar si-n 2010, iar cohorta de formatii romanesti care ii copiaza la greu va gasi cu siguranta o sumedenie de laude pentru aceste compozitii.
Detalii»
[Joi, 22 07 2010, 10:25]
Atunci cand am auzit prima oara ca solista care a editat un album de genul Nunsexmonkrock este gata sa scoata un disc de gospel, reactia a fost una nu tocmai placuta. Pare inceputul unei glume, dar nu e deloc asa: de ceva vreme Regina Punk-ului, Nina Hagen a devenit o crestina model. Drept urmare, majoritatea pieselor de pe acest disc se invart in jurul acestui subiect: Jesus. Exista o sumedenie de motive pentru care acest Personal Jesus se recomanda a fi un album care merita sa intre in colectia personala cu CD-uri de suflet. Desigur cei care au prins vremurile in care Nina Hagen era o auditie – cult alaturi de DAF, Sex Pistols sau Billy Idol vor imbratisa neconditionat acest material. Merita ascultat pe repeat si de restul lumii, daca nu pentru altceva macar pentru diversitate.
Detalii»
[Miercuri, 21 07 2010, 22:15]
Atmosfera degajata de acest disc este una mult mai apropiata de genurile ambient sau chill out, decat de ceea ce numim astazi „dance – music”. Ca si pionerii muzicii post – rock care au folosit feeling-ul rock si au creat o muzica cinematica, si cei de la Mount Kimbie reusesc sa duca dubstep-ul intr-o alta zona. Care s-ar putea sa nu fie pe placul acelora care aprecieaza dubstep-ul doar pentru ca e cool sa dansezi sambata noaptea pe asa ceva, ci mai degraba pentru aceia dintre melomani care chiar stiu cum sa asculte ceva nou. Desi are bucatele din dubstep-ul care face furori in randul amatorilor de dans, albumul acesta e mai degraba unul care poate fi apreciat la adevarata lui valoare de catre cei care au prins Aphex Twin sau sunt curiosi de sunetele lui Mathew Herbert. E muzica electronica care nu se adreseaza neaparat picioarelor.
Detalii»
[Miercuri, 21 07 2010, 20:43]
Daca faceti parte din categoria oamenilor care si-au inceput nunta in acordurile piesei Songbird, noul album al lui Kenny G este unul care va va face sa tresaltati de bucurie. Pentru toti ceilalti, cele 12 piese incluse pe Heart and Soul sunt niste melodii familiare, ascultabile in anumite momente ale serii dar care in nici un caz nu vor avea sansa sa devina memorabile. Poate fi facut cadou alaturi de un buchet de flori unei romantice incurabile care isi petrece mult timp din viata suspinand dupa vremurile in care Casablanca facea sali pline la cinematograf. Pentru amatorii de slow – music cu pretentii, recomand orice altceva din seria Love Ballads. Iar pentru cei care chiar vor soul, Grover Washington….
Detalii»
[Marti, 20 07 2010, 20:03]
La patru ani dupa We Strike, trupa maghiara care odata a fost un etalon in muzica electronica din vecini a revenit cu un album mult mai pop decat asteptarile, dar care are destule ingrediente pentru a intra in categoria discurilor interesante. Chiar daca exista si momente care sunt de umplutura (Yeah, Mondjal meg egy kozhelyet, Space Exodus), per ansamblu materialul este unul inspirat, si care alterneaza piesele cantate in limba maghiara cu cele in engleza. Nu stiu daca acest fapt e neaparat un avantaj, avand in vedere ca momentele cu adevarat remarcabile nu sunt cele english, dar fara indoiala Anima Sound System e o formatie care stie sa se reinventeze pe fiecare disc intr-o alta formula. Se prea poate ca urmatorul disc sa fie o combinatie intre dubstep si Chopin, cine stie?
Detalii»
[Joi, 15 07 2010, 12:47]
Muzica acestei trupe e indie - rock dupa unii, neo - folk dupa altii. E un fel de Cenaclul Flacara reloaded pentru 2010, ceea ce nu e neaparat bine. Flaws poate fi o pierdere imensa de timp pentru oamenii care s-au „prins” ca sub eticheta de „neo – folk” care face ravagii in ultima vreme se ascunde o noua directie de marketing pusa la cale de niste genii ale industriei muzicale. Sound-ul acestui material este unul mult mai acustic decat s-ar fi asteptat oricine a auzit creatiile lor de pe albumul de debut. Pe alocuri, rezolvarile instrumentale au o frumusete aparte, dar per ansamblu ideea este monotona si poate induce dureri de cap pentru cei care nu sunt inrolati in tabara amatorilor de folk.
Detalii»
[Miercuri, 14 07 2010, 20:09]
Recunosc, am purces la aceasta auditie cu oarecari prejudecati. Atunci cand ai in fata o formatie alcatuita din cinci fete carora li s-a lipit eticheta “pop” e clar ca nu te astepti la ceva care sa rupa ziduri. Inca o data chestiunea etichetelor este una cat se poate de naucitoare. Daca e sa ne luam dupa Wikipedia, Indica e pop – rock. Daca e sa aplicam noi o eticheta: hmmm, e pe jumatate adevarat. Chiar daca din punct de vedere strict tehnic ceea ce canta fetele astea nu intra nicidecum in ceea ce se intelege pe scara larga a fi „metal“, daca exista vreo trupa feminina care si-a facut un nume in cercurile celor pasionati de acest gen de muzica, aceea e Indica. Faptul se datoreaza in mai mica sau mare masura amanuntului conform caruia fetele se afla sub aripa protectoare a celor de la Nightwish.
Detalii»
