Timişoara, leagănul muzicii rock din patrie, între probleme şi originalitate
„Păcat că timişorenii nu mai sunt aşa patrioţi locali ca pe vremuri şi nu îşi mai susţin valorile aşa cum ar trebui“, spune Adi Bărar

Dincolo de genuri şi subgenuri, viaţa muzicală din oraş a fost marcată de o efervescenţă reală, iar originalitatea şi-a pus amprenta asupra creaţiilor care aveau să se nască în Timişoara. Datorită polarizării industriei muzicale în Bucureşti, în ultimii ani mijloacele de promovare s-au mutat acolo, una dintre cele mai acute probleme ale muzicienilor locali fiind imposibilitatea „penetrării“ acestora, fără a realiza compromisuri.

Un pic de istorie şi nu numai....
„Cele mai mari valori culturale din domeniul rock, Timişoara le-a dat în anii ’70. Era perioada când contactul cu Occidentul era mai strâns aici decât în alte părţi ale ţării. Formaţii ca Phoenix sau Progresiv TM au găsit la Timişoara un teren fertil de apariţie şi dezvoltare. Publicul din vestul ţării «gusta» noul sound rock, în pas cu producţiile similare din Occident. Mulţi dintre membrii formaţiilor rock timişorene din acei ani, aparţinând unor minorităţi naţionale, au emigrat. Au rămas şi activează, însă, muzicieni din al treilea val rock, cum ar fi Cargo, în condiţiile în care colegi de-ai lor de generaţie au fost nevoiţi să «puna chitara în cui» şi să găsească alte mijloace de supravieţuire“, e de părere Bogdan Puriş, redactor muzical la Radio Timişoara. Una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă scena locală este prostul obicei instaurat de către organizatorii de concerte de a nu percepe bani de intrare la evenimente. Publicul a fost dezvăţat de obligaţia elementară de a plăti pentru un concert cu trupa preferată, preferând adeseori să consume acei bănuţi pe o sticlă de bere într-un birt unde din boxe se aude muzică rock. „Atâta vreme cât poţi urmări trupe rock fără să plăteşti pentru aceasta (festivaluri ale berii, deschideri de magazine unde de multe ori se organizează şusanele în care sunt alăturate nume din diferite arealuri muzicale) nu vei plăti bilet la un concert rock. Creuzetul din care apar noi nume este aşa-numitul «circuit de cluburi». Oraşe de talia Timişoarei din Europa Occidentală beneficiază de un număr mult mai mare de cluburi decât avem noi în prezent. Nu numai că sunt multe cluburi, dar şi coloraturile muzicale sunt diverse. Tradiţia de a ieşi seara la un spectacol sau la un restaurant s-a păstrat nealterată la ei, pe când aici exista o întreagă generaţie care obişnuia cândva să iasă seara ca să-şi ocupe locul la coadă. Ca atare, publicul actual de club de la noi este format în majoritate din reprezentanţi ai generaţiei 16-25 de ani. E insuficient. Au existat iniţiative lăudabile de a se crea cluburi de rock, însă, din păcate, nu s-au dovedit a fi viabile“, opinează Bogdan Puriş. „Timişoara a deschis şi a trasat mai multe direcţii în domeniul muzicii rock în accepţiune largă, cuprinzând o multitudine de subgenuri şi stiluri, de la beat până la jazz simfonic, de la Sfinţii şi până la lucrările fulminante în domeniul jazzului simfonic semnate de Richard Oschanitzky. Cred că prima trupă serioasă de rock care a reuşit să impună o expresie cât de cât proprie (căci, vrem nu vrem, trebuie să recunoaştem că în acest domeniu aproape tot ce s-a făcut la noi s-a  bazat pe copierea unor expresii deja consacrate, să zicem în proporţie de 80%) a fost Clasic XX, cu Harry Corradini la voce şi Ladislau Herdina la chitară, care s-a transformat apoi în Progresiv TM. Au mai fost Univers, Amicii şi încă două-trei trupe care cântau «la dans». Apoi a apărut formula a doua Phoenix cu o fuziune de rock şi elemente folclorice foarte bine asimilate, spre deosebire de «livrarea» execrabilă (acum am putea spune, manelistă, dar pe-atunci nu exista acest termen) a celor de la Savoy, cărora însă Electrecordul le scotea discuri pe bandă rulantă. Primele trei albume Phoenix sunt de referinţă - de la rockul arhaic cu accente păgâne de pe «Cei ce ne-au dat nume», prin fluidizarea muzical-textuală atât de bine reuşită încât curgea ca un vin vechi licoros obţinută pe «Mugur de  fluier» şi până la un fel de progressive metal inteligent de pe «Cantafabule». De atunci, nimeni nu a mai reuşit o combinaţie atât de bună între muzică  şi text, pentru care meritul le apartine poeţilor Şerban Foarţă şi Andrei Ujică. Pro Musica a încercat ceva cu rock-ul baroc şi a fost pe aproape de a se impune cu acest stil pe care şi l-a însuşit şi căruia i-a  imprimat o notă de originalitate. Abra ne-a dat un folk rock cu uşoare accente  de progressive datorate, în primul rând, virtuozităţii chitaristului Adrian Dinu.  Timişoara a avut şi o scenă folk, i-aş spune studenţească, cu Egen Eliu, Adina Dumitriu, Mircea Baniciu...“, spune critical muzical Mimo Obradov - un fin observator al fenomenului muzical, subliniind faptul că ora exactă în rock-ul autohton s-a dat în oraşul nostru, aducând în sprijinul acestei afirmaţii şi nume precum Colegium, Kamadeva, KPK (Dixi Krauser, Boian Perin, Nic Krakovsky), Impact, Metamorf, Autostop, Logaritm, Black Roses, Peti Tocak (A cincea roată, singura trupă de expresie sârbească de aici), Survolaj, Neurotica sau Chin. Evident, lista poate fi completată cu o serie de nume actuale sau din istorie. 
 
 

Cum se vede situa?ia prin ochii celor care au emigrat?
Tavi Iepan, fost membru activ al scenei locale, care actualmente trăieşte în Germania şi a revenit cu formaţia Locatarii, crede că situaţia actuală a rock-ului e îngrijorătoare. „Aşa-zisa provincie este, paradoxal, mediatic mai izolată şi mai dependentă de Bucureşti decât înainte, când era un singur studio în ţară. Trebuie iniţiativă, producţie muzicală mai multă, studiouri, festivaluri, Internet, eventual un ziar de specialitate cu profesionişti, care poate da o linie, dar din afara Capitalei, «recuperarea» posturilor locale de radio, TV, întoarcerea la ce ne-a consacrat de-a lungul anilor: Originalitate, inteligenţă, curaj şi perseverenţă“. Muzicianul este convins, totuşi, că pe viitor, ora exactă în muzică se va da din nou de la Timişoara. Edi Neumann, membru al trupei Blazzaj, care de câţiva ani trăieşte la Londra, crede că Timişoara dă anumite arome în muzica românească. „Când vine vorba de valori nu înşir nume, mai degrabă aş pomeni de anumite arome. Cred că Timişoara are un gust aparte în muzică, mai cu capul în nori, cu un aer mai idealist, cu ceva ifose în plus, şi cu ceva complexe. Mie unul îmi place. Timişoara dă valori muzicale nonstop, şi mai şi exportă“. Cu toate acestea, ora exactă se dă la Bucureşti, lucru incontestabil şi normal, oarecum, din punctul lui de vedere. „Bucureştiul dă tonul la toate, nu numai la muzică. Acolo, oamenii sunt educaţi în aşa fel încât sunt mai bine pregătiţi decât provincialii pentru vicisitudinile showbiz-ului românesc. E mai greu pentru un bănăţean să se simtă ca peştele în apă la emisiunea lui Teo“.
 
 

Sprijin? autorit??ile locale mi?carea muzical? de profil?
Printre problemele scenei, identificate de Emil Biebel, boss-ul Rocka Rolla şi totodată organizator de concerte, se numără lipsa spaţiilor adecvate pentru repetiţii şi indiferenţa autorităţilor locale faţă de această formă de cultură. „Muzica în general şi cea rock în special a fost una dintre mândriile, perfect justificate, ale oraşului. O implicare directă, în forma în care se manifestă în Franţa, a autorităţilor locale în sprijinul oricărei  forme de artă e nu numai benefică, dar s-ar putea mai târziu să se răsfrângă şi în economia judeţului, ştiut fiind că un show-bussiness bine dezvoltat atrage după sine şi investiţii majore, inclusiv în infrastructura unui oraş“. Scena locală actuală este dezvoltată, iar şansa unui reviriment ar putea sta în apariţia unor case de discuri independente de Bucureşti. „Îmi pare foarte rău că trebuie să o spun, dar scena locală este peste posibilităţile oferite de acest oraş, atât din punct de vedere al situaţiei economice, dar mai ales este mult peste publicul actual din Timişoara. De aceea, copiii de azi visează să meargă la Bucureşti. Salvarea vine tot de  la trupe: pentru a nu fi nevoite să se «vândă», vor trebui să treacă peste micile, dar normalele divergenţe, să se unească şi să-şi creeze micul lor sistem paralel cu mainstreamul, exact după modelul caselor independente de discuri din  Marea Britanie de la începutul anilor ‘80“. În opinia muzicianului Horia Crişovan, autorităţile locale sunt de partea rock-ului: „Domnul Orza e tăticul oficial al rockerilor de pe malul provincial al  râului Bega. Primăria a iniţiat un proiect cultural «Timişoara - Mica Vienă» excelent! În afară de cei care au bani de sponsorizări, toţi ne iubesc pe noi, cei care cu plete sau chelii dăm timpii 2 şi 4 cu mare feeling“. O problemă ar fi promovarea în mass-media şi atitudinea patronilor de cluburi din oraş. „Trupele timişorene, în afară de Phoenix, nu intră în target-ul radiourilor genial de agresiv comandate... tot de cei care PROVINCIE ne numesc cu zâmbet politicos, dar fad pe buze. La televiziuni, în afară de Analog, care pe când eram eu copil mic avea o emisiune «Metropolis», nu sunt atenţi la ceea ce se întâmplă aici. Că de la Bucureşti vine totul semipreparat plin de viermişori.  Ziarele sunt trup şi suflet cu mişcarea muzicală a urbei. Patronii de club (clubarii şefi, cum le zic eu) sunt foarte implicaţi când vine Efrecţia V (n.n. - Direcţia 5) sau Peshtan Fănică Matador (n.n. - Ştefan Bănică Jr.). Cred că şi Pepe dacă vine se aşterne covorul roşu. Tot ei sunt puţin surzi în cazul în care se negociază de către vreo trupă de aici o treime din sumele vehiculate pe la Bucureşti. Lipseşte respectul: sunt obişnuiţi cu faţa noastră de oameni normali“. În ceea ce priveşte ora exactă, Horia, care şi-a încercat norocul o perioadă şi la Bucureşti, dar a revenit acasă, crede că aceasta se va da… la Londra! „Noua generaţie se confruntă cu fenomenul missing link sau veriga lipsă. Nu au  unde să înceapă. O veste bună vine după 2007. Cei buni se vor cerne şi ora exactă se va da la Londra, nu la Bucureşti. În mare, prin arterele oraşului a curs sânge albastru, nobil. Asta e mândria mea. Eu personal încerc să întăresc proverbul «Sângele apă nu se face». De aceea, am rămas în Timişoara. Să cânt pentru timişoreni“. Adi Bărar, liderul trupei Cargo, deplânge faptul că timişorenii nu mai sunt patrioţi locali. „Rock-ul românesc s-a născut în Timişoara, dar industria muzicală reprezentată de case de discuri şi producători, inclusiv televiziuni de nivel naţional, este la Bucureşti, aşa cum şi în alte ţări se găsesc în capitale. Păcat că timişorenii nu mai sunt aşa patrioţi locali ca pe vremuri şi nu îşi mai susţin valorile aşa cum ar trebui“. Formaţia care a câştigat doi ani la rând titlul de cea mai bună trupă rock la premiile MTV România nu s-a mutat la Bucureşti. „Locuim în Timişoara pentru că ne place atmosfera de acasă şi nu cred că ne vom muta vreodată. Oraşul nostru este capitala muzicală a ţării. Dar noi, timişorenii, din cauza frustrării şi complexului faţă de Bucureşti, nu credem asta“. În opinia muzicianului Ilie Stepan, muzica actuală se caracterizează printr-o scădere a calităţii. „În general, văd o scădere a muzicii de calitate. Nu ca şi gen, ci ca şi prestaţie. Din păcate, nu există radiouri şi televiziuni care să promoveze muzica bună şi altă problemă ar fi lipsa studiourilor de înregistrări. Autorităţile locale nu ajută deloc fenomenul. Dacă unui nume ca Pro Musica, ce a cântat în 1990 piesa „Timişoara“, nici la 16 ani nu îi este amintit acest efort, cum pot ei ajuta muzicienii tineri? În opinia mea, ajutorul lor este zero. Îi interesează mai mult războiul panotajelor decât aşa ceva“. Apariţia cluburilor din ultima vreme este un lucru pozitiv, în opinia muzicianului. Iar spiritul Timişoarei a rămas acelaşi. „E un nivel performant aici. Ca şi mentalitate şi ca şi deschidere faţă de nou suntem capitala. Acolo sunt logistica şi dotarea. Atunci când un om cu bani va investi într-un trust cu acoperire naţională, vom avea mari şanse să devenim No1“. Florin Unguraş, boss-ul organizaţiei TM Base, dar şi jurnalist muzical, crede că majoritatea muzicienilor din trupele legendare au plecat în străinătate, iar locul lor nu a fost preluat de o altă generaţie decât în mică măsură. „Lipseşte interesul pentru muzică, în momentul de faţă ea fiind percepută ca exclusiv divertisment. De asemenea lipsesc locurile în care să se cânte, organizatorii şi chiar muzicienii, mai ales tineri. Problemele se vor rezolva doar în timp, dar câteva soluţii bine gândite ar putea să acţioneze ca un catalizator“. În opinia sa, autorităţile au sprijinit mişcarea locală, cel puţin cea de muzică electronică. „Ca propunere, cred că ar fi interesantă organizarea unui spaţiu/săli dedicat evenimentelor muzicale, cum există în Franţa, unde municipalitatea pune la dispoziţia organizatorilor de evenimente spaţii propice organizării de concerte/party-uri de anvergură. În Timişoara lipseşte un astfel de spaţiu şi cel puţin noi simţim câteodată această lipsă. S-ar putea face mult mai mult şi s-ar putea atrage resurse diverse dacă ar exista aşa ceva“. Spre deosebire de muzica rock şi pop, unde ora exactă se dă - fie că ne place s-o recunoaştem sau nu, la Bucureşti - în domeniul muzicii electronice, graţie evenimentelor organizate de TM Base şi anonimTM, Capitala a poposit pe malurile Begăi. „Mass-media vorbită, adică radio-tv, nu mai prea e locală şi şi-a redus susţinerea faţă de scena muzicală în ultimul timp. Presa locală încearcă să susţină şi o face de o manieră destul de constantă faţă de alte oraşe“. În opinia sa, ora exactă se dă musai în străinătate, iar dacă actorii implicaţi în acestă scenă nu vor lua măsuri, şansele ca situaţia să se schimbe sunt mici. „Ora exactă nu se dă la Bucureşti, ci la New York, Londra, Berlin. Pe plan naţional însă, dacă nu ne mişcăm la nivel de comunitate, nu ştiu dacă vom mai da vreodată ora exactă. E nevoie de trupe talentate şi profi, emisiuni de radio/tv, reviste de muzică, labels pe toate palierele. Asta nu se întâmplă peste noapte“. 
 
 

All contents copyright © 2000-2006. All rights reserved.