Terapiile de grup rămân un tratament incomplet folosit de bolnavii români
În lupta cu cancerul, ele pot deveni pentru mulţi pacienţi un veritabil balon cu oxigen care îi ajută să treacă peste perioadele grele

Bună ziua, mă numesc Violeta şi am cancer... Cuvintele sunt puţine, dar dincolo de ele există o întreagă poveste. Iar numele celui care o spune nici nu contează până la urmă. Pentru că nu există nici un om care să fi fost diagnosticat cu cancer şi care să nu fi trecut, pe rând, prin negarea situaţiei, spaima confirmării, nesiguranţa viitorului, durerea tratamentului şi speranţa vindecării. Nici unul. 

„Am cancer şi vreau să trăiesc“
Femeia care spune aceste cuvinte a împlinit 51 de ani, are doar un sân şi este unul dintre cei mai activi membri ai grupului de suport pentru bolnavii cu cancer iniţiat de Fundaţia OncoHelp Timişoara din strada Ciprian Porumbescu nr. 59 (telefon 0256 495 403). Sunt tentată să vi-o prezint aşa cum am desco-perit-o eu, ca pe o femeie deosebită, dar ei îi place să vorbească şi o ascult uimită povestindu-mi despre cum diagnosticarea cancerului i se datorează în mare măsură, despre cum privirile curioase ale oamenilor nu au împiedicat-o să umble cheală în urma chimioterapiei şi despre cum intenţionează să scrie cărţi poştale celorlalţi bolnavi de cancer, invitându-i la discuţii. „Ca să poţi învinge această boală trebuie mai întâi să îi poţi pronunţa numele. Şi să o cunoşti cât mai bine, ca să ştii cu cine lupţi,  mărturiseşte doamna Violeta Ţăranu. Totul a început într-o noapte, în 2003, când am simţit că am ceva la sân şi, pentru că nu îmi place să stau bolnavă, am mers a doua zi la medicul meu de familie. Din păcate, medicul a considerat că este ceva legat de vârsta mea, hormonal, şi nu am fost trimisă la analize de specialitate. Mai târziu s-a dovedit că diagnosticul iniţial a fost unul greşit. Astfel, timp de şase luni am urmat un tratament endocrinologic care nu a făcut decât ca boala să evolueze. După şase luni am văzut că sânul meu nu arăta aşa cum trebuie să arate la aproape 50 de ani, era rozaliu şi cu o formă uşor mărită şi atunci am mers singură într-o clinică de specialitate şi am cerut o mamografie, care a şi confirmat cancerul. Tot acolo, imediat după ce am primit rezultatul, am vorbit cu un chirurg, care mi-a recomandat extirparea sânului, şi în trei zile eram deja operată. După vindecarea operaţiei mi s-a recomandat chimioterapie şi radioterapie. «Ce vreţi?», m-a întrebat domnul doctor Ştefan Curescu, când am ajuns la el, la clinica de chimioterapie. Şi i-am răspuns că vreau să trăiesc. Au fost luni foarte grele, timp în care i-am avut alături pe domnişoara mea, fetiţa pe care o cresc singură de 13 ani, de când a murit soţul meu, pe mama mea şi pe nişte prieteni minunaţi. Nu mi-a fost ruşine să umblu cheală pe stradă, deşi lumea se uita lung la mine şi în tot acest timp am căutat la medici sau pe Internet, cât mai multe informaţii despre boală. La un moment dat m-am înscris într-o asociaţie de sprijin a bolnavilor cu cancer din Constanţa. Era singura despre care aflasem atunci, deşi exista una şi în Timişoara, dar nimeni nu mi-a spus de ea“.
Sprijin prea puţin cunoscut
„Când mi s-a vorbit de OncoHelp, a fost ca şi cum mi s-ar fi ataşat de corp un balon de oxigen, adaugă doamna Violeta. Cred că medicii de familie, sau medicii de specialitate implicaţi în terapia unor astfel de boli ar trebui să promoveze mai mult aceste forme de sprijin. Dacă nu m-aş fi interesat sau dacă nu aş fi avut acces la Internet, nu aş fi aflat poate niciodată sau aflam prea târziu despre OncoHelp. Deci cred că există o delăsare sau o slabă promovare a acestor grupuri de suport, excelente pentru unii dintre pacienţi. Din momentul în care am aflat de grup, în fiecare săptămână în ziua de marţi mă întâlnesc cu bolnavi care au diferite forme de cancer, cu psiholog, psihiatru şi un oncolog.  Abia aştept ziua de marţi pentru că pot să întreb şi să vorbesc despre tot ce îmi trece prin minte legat de boala mea, despre simptome, despre tratament şi evoluţie, pentru că vreau să înţeleg ce mi se întâmplă, vreau să cunosc boala ca să ştiu cu cine lupt. Eu sunt o persoană care vorbeşte mult, dar sunt bolnavi care nu vor să vorbească deloc, fiecare e altfel şi am avut acolo prilejul să aflu asta. În grupul de suport am fost întrebaţi ce ne lipseşte. Eu am spus că vreau să înot şi am aflat că pot, deşi eu credeam că nu e permis. După operaţie, eu am decis să nu fac reconstrucţie de sân. Acum am o proteză şi port costum de baie ca orice femeie. Peste vară m-am întâlnit cu trei doamne din grupul de suport şi discutăm despre tot ce ne trece prin minte. Întâlnirile grupului vor începe din nou acum în septembrie şi intenţionez să merg la OncoMed să scriu cărţi poştale şi altor bolnavi de cancer aflaţi în evidenţe, ca să-i invităm la întâlniri, să vorbim, să fie mai uşoară această luptă agresivă care, în zilele noastre, poate fi vindecată dacă o descoperi din timp şi lupţi cu ea“. Mărturisile doamnei Violeta Ţăranu se opresc aici. Bătăliile ei însă - cu boala, cu mentalitatea oamenilor - contează cu fiecare minut pentru câştigarea acestei lupte, vechi de mai multe decenii, a medicilor cu cancerul. 
Evoluţia formelor de tratament, dar mai ales faptul că oamenii încep să înţeleagă importanţa diagnosticării precoce a bolii, îşi arată rezultatele. Din fericire, azi, medicii pot spune că, în ultimii ani, dintr-un număr de trei cazuri diagnosticate cu cancer, două trăiesc şi doar unul e pierdut, în timp ce, până nu demult, situaţia era inversă şi doar un caz supravieţuia din trei confirmate. Între cei care au trecut proba acestei boli este şi doamna Violeta Ţăranu. Am întrebat-o dacă am voie să-i folosesc numele întreg sau doar iniţialele, iar răspunsul ei spune multe despre calităţile de învingător pe care le are: puteţi să-mi folosiţi numele întreg, chiar şi imaginea, şi mă gândesc să pun la dispoziţia unor oameni aflaţi într-o situaţie ca a mea şi numărul de telefon pentru a putea vorbi pe această temă cu cei care doresc.
„Încercăm să oferim optimism“
„Una dintre convingerile noastre este că accesul la sănătate trebuie asigurat tuturor, dincolo de situaţia materială sau socială a fiecăruia, declară dr. Şerban Negru, coordonatorul centrului OncoMed.  Pe lângă sprijinul medical de specialitate acordat pacienţilor, am considerat mereu cancerul o boală în care suportul psihologic acordat acestora este crucial. Confruntarea bolnavului cu marile mistere ale vieţii determină o furtună spirituală care poate fi mult influenţată de relaţia cu medicul curant şi de o consiliere empatică şi profesionistă.  Aşa am inaugurat acest demers puţin utilizat la noi în ţară - consilierea psihologică în oncologie. În Timişoara, prima iniţiativă în consilierea psihologică a pacienţilor cu cancer aparţine domnului dr. Ştefan Curescu, şeful Clinicii de chimioterapie a Spitalului Clinic de Urgenţă Municipal Timişoara, cel care a adus în clinica sa un psiholog, în urmă cu aproximativ patru ani, cred. La OncoMed, această consiliere se face în cadrul cabinetului de către un psiholog cu experienţă şi de aici am început să adunăm pacienţii din grupurile de suport pentru consiliere în grup, unde sunt prezente şi familiile pacienţilor. Durerea este unul dintre simptomele care afectează cel mai mult viaţa bolnavului de cancer şi, paradoxal, unul dintre simptomele cele mai controlabile. Din păcate, mentalitatea veche referitoare la analgezicele majore este încă persistentă, în special la nivel legislativ. Am încercat să ameliorăm durerea pacienţilor noştri cât mai mult cu putinţă. OncoMed eliberează actualmente reţete pentru circa 50 la sută din analgezicele majore consumate în judeţul Timiş şi o serie de reţete gratuite pentru medicamentele adjuvante. Respectul pentru pacient şi timpul său sunt o altă dimensiune a abordării noastre. Am încercat permanent să le oferim încredere, optimism şi profesionalism şi suntem fericiţi să constatăm, după doi ani de experienţă, că pacienţii remarcă permanent diferenţa faţă de sistemul public în ceea ce priveşte modul în care sunt trataţi. OncoMed este o alternativă la sistemul existent. Am luptat şi continuăm să luptăm pentru a demonstra că, dincolo de tehnologia medicală, suntem dispuşi să fim alături de cei aflaţi în suferinţă. Cunoştinţele noastre, experienţa acumulată şi dorinţa de a învinge boala au fost canalizate spre convingerea că medicina este o artă a compasiunii şi o misiune a sufletului“, adaugă dr. Şerban Negru. Mai mult, acesta precizează că se pregăteşte o relansare a campaniei de informare a bolnavilor despre chimioterapie prin intermediul unei noi broşuri. Prima, intitulată Cancerul şi chimioterapia, a fost lansată anul trecut într-o mie de exemplare, cu sprijin financiar din partea companiei Fornetti România SRL şi a fost foarte bine primită de pacienţi. Finalul ei are un mesaj, o avertizare care - ascultată - poate salva vieţi, iar doamna Violeta Ţăranu vă poate confirma acest lucru. Deci, ţineţi cont de „cele şapte semne de avertizare a cancerului: Apariţia unei sângerări sau scurgeri anormale, Tranzit intestinal modificat, urinare modificată, Excrescenţe cutanate sau negi care s-au modificat, Noduli în sân sau alte părţi ale corpului, Tuse sau răguşeală, Indigestie sau dificultăţi la înghiţire şi Existenţa unei leziuni care nu se vindecă. Pe scurt - ATENŢIE ! 
 
 

Puterea cuvântului
„Existenţa şi funcţionarea grupurilor de suport se învârt în jurul unui psiholog, explică psihiatrul prof. dr. Mircea Tiberiu, preşedintele Societăţii Naţionale de Neurologie şi Psihiatrie pentru Copii şi Adolescenţi, şeful Clinicii de neuro-psihiatrie infantilă a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean „Louis Ţurcanu“ Timişoara. Toate aceste grupuri de suport au cel puţin un psiholog angajat, sau un psihoterapeut. Pentru a merge mai departe, trebuie spus că astfel de specialişti trebuie să funcţioneze în cele mai multe clinici ale spitalelor, de la chirurgie până la oncologie. De alt-fel, în Europa, aceşti specialişti sunt angajaţi şi au un rol foarte important în procesul de vindecare al bolnavilor. Ei sunt prezenţi în saloane, aşa cum sunt şi preoţii, şi construiesc bolnavilor o stare psihologică bună, le dau perspectiva însănătoşirii sau, ceea ce numim noi, compleanţă la tratament, adică bolnavul devine conştient de tratament, de necesi-tatea lui şi are permanent senzaţia că cineva se îngrijeşte de el, sau se interesează de soarta lui. De altfel, această problematică apare des în societatea modernă, în care pacienţii invocă deseori senzaţia că nimeni nu se interesează de nimeni, de aceea medicaţia instituţiilor comunitare constă tocmai în senzaţia că cineva se interesează de tine. Este tratamentul de care are nevoie orice persoană singură. Singură pentru că nu mai are pe nimeni, sau singură în lupta cu o boală care o priveşte şi în care nimeni din exterior nu poate fi pre-zent“, adaugă prof. dr. Mircea Tiberiu.
 
 

Aşteptăm voluntari
OncoHelp are statut de organizaţie neguvernamentală şi a luat fiinţă în urmă cu aproape doi ani, la iniţiativa medicilor care coordonează activitatea Clinicii OncoMed. „Ne-am propus să oferim astfel un cadru legal pentru derularea de activităţi în favoarea bolnavilor de cancer, continuarea unor proiecte de dezvoltare în sprijinul categoriei menţionate, prin colectarea de fonduri, dar şi derularea de acţiuni educaţionale pentru pacienţi“, precizează dr. Şerban Negru, coordonatorul centrului. Specialistul adaugă că donarea unor fonduri pentru bolnavii cu cancer se derulează de cele mai multe ori cu poticneli şi că, pentru fiecare ban adunat în favoarea acestor bolnavi, au loc numeroase întâlniri şi discuţii cu diverşi reprezentanţi de firme. Fapt confirmat de medicii care coordonează clinicile timişorene de chimioterapie şi radioterapie: cei care donează sunt, în majoritate, oameni care au fost bolnavi sau care au, sau au avut, în familie un membru afectat de cancer. Voluntariatul este una dintre formele de colaborare pe care dr. Şerban Negru mizează în continuare. „Primim oricând voluntari nu doar pentru strângere de fonduri, dar şi pentru diferite alte activităţi de sprijin al bolnavilor cu cancer“, precizează acesta. Pentru că serviciile oferite în domeniul oncologiei şi al medicinei paliative de specialiştii clinicii OncoMed sunt tot mai solicitate, reprezentanţii acesteia au confir-mat extinderea cât mai curând a instituţiei printr-un centru de zi.
 
 

Prevenţie încă de pe băncile şcolii
La unison, medicii de specialitate implicaţi în terapia cancerului consideră că este necesară o abordare a subiectului încă de pe băncile şcolii, astfel încât tinerii să ştie ce înseamnă această boală şi cât se poate face pentru prevenirea ei cât mai din timp. Educaţia sanitară, redusă în multe cazuri la spălatul pe mâini sau periatul dinţilor, joacă un rol important în menţinerea stării de sănătate a populaţiei. Ideea de a implica în acţiunile de promovare a controalelor periodice diferite personalităţi ale lumii culturale sau de a strânge fonduri cu ajutorul sportivilor nu sunt străine de medicii timişoreni şi a fost deseori propusă de dr. Sorin Dema, şeful Clinicii de radioterapie Timişoara, dar încetineala care ne caracterizează în alte lucruri îşi face simţită prezenţa şi în felul în care multe dintre oficialităţi se implică în acest domeniu. Iar statistica arată care sunt urmările acestei atitudini: supravieţuirea în bolile de cancer este inferioară în Europa de Est faţă de ţările dezvoltate. Una dintre cauze o reprezintă şi faptul că programele de identificare precoce şi tratament eficient - care dau rezultate bune în anumite forme de cancer - nu sunt destul de dezvoltate la noi.